Ungaria speră că va fi în poziţia de a relaxa restricţiile impuse pentru limitarea răspândirii coronavirusului în luna mai dacă vaccinarea locuitorilor ”înregistrează progrese bune”, ceea ce ar avea ca rezultat ”încă o vară destul de reuşită” pentru turism, a afirmat preşedintele ungar Janos Ader după reuniunea cu omologii săi din Grupul de la Vişegrad, desfăşurată miercuri la Varşovia, transmite MTI. ”Cu cât mai curând sunt livrate cantităţi mai mari de vaccinuri, cu atât mai rapid vom putea ridica şi restricţiile în turism”, a declarat Ader, răspunzând unei întrebări legate de repornirea turismului în Europa Centrală. El şi-a exprimat speranţa că vaccinarea va putea fi accelerată până la Paşti (Paştele Catolic – 4 aprilie) sau în perioada de după acesta, ”până cel mai târziu la finalul lunii aprilie”. ”Astfel, la fel ca anul trecut, am putea redeschide în mai” sectorul turistic, a adăugat Janos Ader. Şeful statului ungar a calificat drept o ”veste bună” faptul că recesiunea economică în toate cele patru ţări din Grupul de la Vişegrad este sub media Uniunii Europene sau inferioară celei a celor mai mari state membre, fapt care sporeşte speranţele că redresarea va fi ”mai rapidă şi mai puţin dureroasă” şi a remarcat că în timpul pandemiei de COVID-19 economia întregului bloc comunitar ”a părut să fie mai degrabă vulnerabilă la impactul negativ al factorilor externi”.