Zece reacţii adverse post-vaccinare în primele 15 minute de la administrarea serului Pfizer au fost înregistrate în judeţul Arad de la începutul campaniei, în 4 ianuarie, perioadă în care au primit una dintre variantele de vaccin peste 9.000 de persoane. Nucleul judeţean de coordonare a activităţilor de vaccinare a transmis, joi, primele statistici privind administrarea serurilor împotriva COVID-19, arătând că de la începutul campaniei au primit doze de vaccin 9.182 persoane. În toată această perioadă, au fost raportate zece cazuri de reacţie post-vaccinare în primele 15 minute de la administrarea dozei, toate pentru vaccinul de tip Pfizer, fără a fi înregistrate reacţii severe. În ultimele 24 ore, au fost vaccinate 546 persoane din judeţ. Dintre acestea, 90 cu prima doză (Moderna) şi 456 de persoane cu doza de rapel (Pfizer). În judeţ sunt active şase centre de vaccinare, în Arad, Lipova, Pecica, Sebiş şi Chişineu-Criş. AGERPRES / (AS – autor: Marian Buga, editor: Marius Frăţilă)