Trupa Hara va concerta pentru prima dată de la începerea pandemiei de COVID-19, sâmbătă seară, pe scena Filarmonicii din Sibiu, iar reîntâlnirea cu publicul, care va fi în Sala Thalia, înseamnă foarte mult pentru artişti, a precizat, pentru AGERPRES, Mihai Andriţcu, unul dintre componenţii formaţiei. ‘Este primul concert oficial, cred, de la începerea pandemiei’, a declarat Mihai Andriţcu. Întrebat cât de mult contează reîntâlnirea cu publicul într-o sală de concerte şi spectacole după aproape un an, Mihai Andriţcu a răspuns: ‘Foarte mult. Cred că mai mult decât ne imaginăm, pentru că la concertele Hara sau la concertele de alt gen de muzică decât cea clasică, de fapt şi la cea clasică, am observat că publicul nu îl simţi direct, adică nu îl vezi că sare, strigă, cântă cu tine, este un pic mai discret, însă la muzica rock sau alt gen de muzică, publicul are un rol foarte, foarte mare împreună cu artiştii, pentru că, practic, este un concert împreună cu publicul’. Înainte de pandemie, trupa Hara plănuia un turneu de promovare a unui album. Pentru moment, sunt optimişti cu privire la evoluţia artistică în perioada următoare, dar nu pot spune cu exactitate când va fi următorul concert, din cauza evoluţiei pandemiei, spune Mihai Andriţcu, care face parte din orchestra Filarmonicii de Stat din Sibiu, unde cântă la vioară. Anul 2020 a adus pentru Hara două piese noi, dar şi lansarea de către solistul şi liderul trupei, Flavius Buzilă, a unor parodii muzicale de pandemie, care se bucură de succes în mediul online. Tot în 2020, Flavius Buzilă a lansat prima sa carte, ‘Domnu Hara’. Concertul Hara face parte din primul festival din 2021 de la Sibiu, numit ‘Carnaval’ şi organizat la Sala Thalia de către Filarmonică. Festivalul se încheie duminică seară, cu un recital de tango.