Spitalul Judeţean de Urgenţă din Sfântu Gheorghe va demara luna viitoare o nouă tură de vaccinare antiCOVID-19 în rândul personalului medical, pe liste înscriindu-se până acum circa 150 de persoane care, din diverse motive, nu s-au vaccinat în prima etapă. Managerul spitalului, Andras Nagy Robert, a declarat miercuri că în centrul deschis în luna ianuarie în incinta instituţiei au fost vaccinate până acum circa 540 de persoane, dintre care aproape o jumătate sunt cadre medicale iar peste 490 dintre acestea au primit şi rapelul. ‘Nu am încheiat campania de vaccinare a cadrelor medicale, acum se vaccinează cu rapelul colegii care au primit prima doză şi pe 9 şi 10 martie începem o tură nouă de vaccinare cu cei care până acum nu au dorit sau din varii motive nu au putut să se vaccineze, printre care mă număr şi eu’, a declarat pentru AGERPRES directorul medical al spitalului, dr. Roşu Matyas. Acesta a menţionat că în rândul persoanelor vaccinate nu s-au înregistrat reacţii adverse majore. ‘Am avut un singur caz de pareză palpebrală, adică o pareză a pleoapei, care s-a remis spontan în 10 zile şi în rest au fost reacţii adverse uzuale: cefalee, febră, frisoane’, a spus Roşu Matyas. Printre cele 540 de persoane care s-au vaccinat în prima etapă la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Sfântu Gheorghe s-au mai numărat farmacişti, personal sanitar auxiliar, ambulanţieri, angajaţi ai Inspectoratului Judeţean de Urgenţă şi ai Direcţiei de Sănătate Publică Covasna.