Procurorul-şef al DNA, Crin Bologa, s-a întâlnit cu David Muniz, însărcinatul cu Afaceri al SUA, context în care a fost discutat, printre altele, rolul instituţiei în combaterea corupţiei în România. Potrivit unui comunicat al DNA, transmis joi AGERPRES, Crin Nicu Bologa a avut, marţi, o întâlnire, la sediul instituţiei, cu o delegaţie a Ambasadei SUA la Bucureşti din care au făcut parte David Muniz, însărcinatul cu Afaceri ad interim al SUA, Jessica Kim, procuror, consilier rezident pentru România şi Bulgaria al SUA pe tema anticorupţie şi Bianca Menendez, consilier politic al Ambasadei SUA. Sursa citată arată că, în cadrul întâlnirii, s-au purtat discuţii privind lupta împotriva corupţiei şi rolul DNA în combaterea acestui fenomen în România. ‘A fost subliniată importanţa activităţilor de training şi schimb de experienţă cu procurorii şi investigatorii americani la care personalul operativ al DNA a participat în cadrul programului condus de Jessica Kim şi a altor programe derulate cu sprijinul experţilor americani. De asemenea, s-a prevăzut continuarea acestor forme de cooperare bilaterală în următoarea perioadă, având ca scop consolidarea pe mai departe a capacităţii instituţionale a DNA de a-şi îndeplini rolul prevăzut de lege’, precizează DNA.