Guvernul a adoptat, joi, proiectul de lege privind desfiinţarea Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din Justiţie, a anunţat premierul Florin Cîţu. ‘Este o promisiune a coaliţiei de guvernare, dar, în acelaşi timp, şi o recomandare pentru respectarea MCV. (…) CSM a dat aviz negativ atunci când a fost înfiinţată această secţie, CSM a dat aviz negativ şi acum, dar nu pentru că nu doreşte desfiinţarea secţiei, ci pentru alte considerente’, a afirmat Cîţu, după şedinţa de Guvern. Vicepremierul Dan Barna a precizat că Secţia specială pentru magistraţi era un ‘apendice ruşinos’ al sistemului de Justiţie, iar desfiinţarea acesteia era necesară. ‘Astăzi ne îndeplinim un nou obiectiv al coaliţiei şi suntem în această confirmare a mandatului reformist pe care coaliţia USR PLUS, PNL, UDMR şi l-a asumat la momentul învestiturii Guvernului. Este o decizie necesară, în primul rând, pentru România şi pentru obiectivul acestui Guvern de a ridica MCV şi de a reuşi anul acesta să ieşim de sub această monitorizare pe termen lung de care a beneficiat România. În egală măsură, decizia de astăzi a Guvernului este o îndepărtare de moştenirea toxică pe care încă o avem din guvernarea PSD-Liviu Dragnea şi este un prim pas din obiectivul major de reparare a Legilor Justiţiei’, a spus Barna. El s-a declarat convins că proiectul va trece de Parlament într-o formă care ‘să nu denatureze sensul iniţial de a avea o Justiţie funcţională’. Ministrul Justiţiei, Stelian Ion, a declarat că desfiinţarea Secţiei speciale este un ‘gest de normalitate’, amintind că aceasta a fost înfiinţată în 2017, ca urmare a deciziei unor ‘corifei ai justiţiei’ – Florin Iordache, Eugen Nicolicea şi Şerban Nicolae, sub ‘oblăduirea’ lui Liviu Dragnea. ‘Este un moment de normalitate. Varianta pe care am propus-o a fost aceea de revenire la situaţia dinainte de atacurile aduse de PSD la Justiţie, în sensul că dosarele care sunt acum în soluţionare la Secţia de investigare a infracţiunilor din Justiţie vor fi trimise către unităţile de Parchet după specializare, competenţă, după materie. Dacă este vorba de fapte care ţin de criminalitate organizată vor fi trimise la DIICOT, dacă este vorba de fapte de corupţie vor fi trimise la DNA, dacă este vorba de alte fapte la PICCJ sau la Parchetele de pe lângă Curţile de apel. Actele, măsurile procesuale, renunţările, clasările, trimiterile în judecată care nu au fost supuse încă unui control realizat de procurorii de la SIIJ vor fi supuse controlului către procurorul general din cadrul PICCJ’, a explicat ministrul Justiţiei. Stelian Ion a adăugat că avizul negativ dat de CSM proiectului de lege este legat de solicitarea unor ‘aşa-zise garanţii suplimentare de care ar avea nevoie magistraţii pentru a-şi desfăşura activitatea în mod independent’. ‘Iniţial, CSM a fost împotriva înfiinţării, acum, în mod paradoxal, pare a fi împotriva desfiinţării, spun paradoxal şi aparent pentru că în realitate, dacă veţi citi conţinutul avizului negativ din partea CSM, veţi observa că, de fapt, nu este un aviz negativ referitor la măsura în sine a desfiinţării SIIJ, în niciun paragraf nu se regăseşte vreun elogiu sau vreo apreciere la activitatea SIIJ, dimpotrivă este criticată această activitate. Ce s-a solicitat însă la pachet cu desfiinţarea SIIJ au fost nişte aşa-zise garanţii suplimentare de care ar avea nevoie magistraţii pentru a-şi desfăşura activitatea în mod independent. Aceste aşa-zise garanţii sunt, de fapt, nişte imunităţi suplimentare, (…) cu care nu suntem de acord nici noi, dar nici foarte mulţi magistraţi. Nu au fost cerute de majoritatea magistraţilor aceste garanţii suplimentare’, a explicat ministrul. El a afirmat că se poate discuta de garanţii suplimentare pentru magistraţi în Parlament, pe proiecte referitoare la Legile Justiţiei. ‘Am considerat că această formă este cea mai corectă. Această formă, în opinia mea, ar trebui adoptată de Parlamentul României şi alte chestiuni pot fi discutate în cadrul proiectelor de lege care se referă la legislaţia Justiţiei’, a spus Stelian Ion. Ministrul Justiţiei a precizat că a avut discuţii cu toţi cei interesaţi de acest proiect, dar nu a primit propuneri concrete, ci doar întrebări sau solicitări de a găsi soluţii pentru garanţii. ‘Am certitudinea că acest proiect este cea mai bună variantă şi am certitudinea că vom continua dialogul în Parlament. Mă voi prezenta la şedinţele Comisiilor juridice şi voi explica cu toate argumentele şi am certitudinea că vom găsi o soluţie pentru a desfiinţa Secţia specială, care are zilele numărate’, a conchis el.