AcasăStiri generaleVrancea:Dosar penal pentru primarul de la Păuleşti după ce şi-a servit colegii...

Vrancea:Dosar penal pentru primarul de la Păuleşti după ce şi-a servit colegii cu suc şi prăjituri de ziua lui

Poliţiştii vrânceni au deschis dosar penal zădărnicirea combaterii bolilor pe numele primarului de la Păuleşti, Dănuţ Soare, după ce acesta şi-ar fi servit colegii cu prăjituri şi suc în primărie, de ziua lui, şi a fost reclamat la poliţie. ‘La data de 18 februarie, poliţiştii din cadrul Secţiei 8 Poliţie Rurală Tulnici au fost sesizaţi de o femeie de 28 ani, din comuna Păuleşti, cu privire la faptul că, în cursul aceleiaşi zile, un bărbat de 38 de ani ar fi organizat un eveniment în sediul unei instituţii publice la care ar fi participat mai multe persoane, fără a fi respectate măsurile de protecţie pentru prevenirea răspândirii virusului SARS-CoV-2. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de zădărnicirea combaterii bolilor’, a precizat Inspectoratul de Poliţie Judeţean Vrancea. Contactat telefonic, primarul Dănuţ Soare a declarat, pentru AGERPRES, că nu a făcut petrecere în primărie, ci doar şi-a servit colegii cu o prăjitură şi un pahar de suc de ziua lui. ‘Peste două zile va fi ziua mea şi ieri (joi – n.red.) mi-am chemat colegii într-o sală de şedinţe şi i-am servit cu o prăjitură şi un pahar de suc. Nu a fost o petrecere cu lăutari, nu am avut muzică. Nu a fost nimeni din afara primăriei, ci doar angajaţii, care oricum suntem aici în fiecare zi împreună. Am dat deja declaraţii la poliţie, ancheta îşi va urma cursul’, a declarat Dănuţ Soare. Potrivit IPJ Vrancea, cercetările continuă pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul şi pentru luarea măsurilor legale ce se impun. AGERPRES / (A, AS – autor: Dana Lepădatu, editor: Karina Olteanu)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks