Geniul unui artist care a reuşit să sculpteze idei în piatră şi bronz nu poate fi constrâns de interese politice meschine, afirmă preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, vineri, în ziua în care se împlinesc 145 de ani de la naşterea marelui sculptor. ‘Astăzi sărbătorim un mare artist, un român admirat în lumea întreagă: sunt 145 de ani de la naşterea lui Constantin Brâncuşi. Geniul său a schimbat istoria artelor moderne, a pătruns în minţile şi sufletele iubitorilor de artă. Brâncuşi a participat mai mult decât orice român la modelarea universului de forme care ne înconjoară astăzi. Celebre muzee şi colecţii ale lumii sunt fericite să includă opere ale sale, aşa cum se cuvine să se întâmple cu artiştii cei mai influenţi, creatori fără vârstă, fără graniţe, mereu actuali şi inovatori’, a scris Orban pe pagina sa de Facebook. El spune că de aceea este atât de important ‘să îl păstrăm mereu aproape, prin opera sa, pe acest mare artist român’. ‘Prin el sufletul poporului nostru este îmbrăţişat de lumea întreagă. Este marele dar pe care Brâncuşi ni l-a oferit, o poartă de intrare în universalitate’, subliniază preşedintele Camerei. Ludovic Orban aminteşte că regimul comunist ‘a respins moştenirea pe care artistul o lăsase poporului său, dar nu a putut rupe această legătură de suflet care uneşte opera lui cu valorile tradiţionale ale culturii româneşti’. ‘Geniul unui artist care a reuşit să sculpteze idei în piatră şi bronz nu poate fi constrâns de interese politice meschine. Prin el, o frântură de spirit românesc rămâne pentru totdeauna înscrisă în cultura umanităţii, în limbajul universal al formelor, în imaginarul lumii moderne. Brâncuşi este al nostru, dar şi al lumii întregi, iar prin intermediul său noi înşine suntem parte a spiritului universal care l-a inspirat şi pe care, la rândul său, l-a îmbogăţit cu arta sa’, afirmă Orban.