Internaţionalii francezi Arthur Vincent, Julien Marchand, Cyril Baille, Peato Mauvaka, Romain Taofifenua, Charles Ollivon şi Brice Dulin au fost testaţi pozitiv la Covid-19, ridicând la zece numărul jucătorilor infectaţi din lotul naţionalei ‘cocoşului galic’ înaintea meciului cu Scoţia din cadrul Turneului Celor Şase Naţiuni, programat la sfârşitul acestei săptămâni, a anunţat Federaţia franceză de rugby (FFR), citată de AFP. Primele trei cazuri de infectare cu coronavirus din lotul Franţei au apărut săptămâna trecută, când Antoine Dupont, Mohamed Haouas şi Gabin Villiere au fost testaţi pozitiv. Cei zece nu au fost incluşi în lotul pentru partida cu scoţienii, programată pe Stade de Franţei, anunţat duminică de selecţionerul Fabien Galthie, testat la rândul său pozitiv săptămâna trecută, împreună cu alţi trei membri ai staff-ului francez. Franţa conduce în clasamentul Turneului celor Şase Naţiuni, după victoriile obţinute în deplasare cu Italia (50-10, pe 6 februarie) şi Irlanda (15-13, pe 14 februarie), în primele două etape ale competiţiei. Conform FFR, toţi cei 31 de jucători convocaţi duminică, împreună cu membrii staff-ului tehnic, urmează să fie testaţi din nou marţi. AGERPRES (AS/autor: Mihai Dragomir, editor: Mihai Ţenea)