Primarul Dominic Fritz a anunţat, luni, că vor fi reluate licitaţiile pentru lucrările importante pentru Timişoara şi comunitate, care au fost atribuite unor firme care nu-şi îndeplinesc obligaţiile, iar firmele care nu au livrat în termenele stabilite vor plăti pentru fiecare zi de întârziere. În acest context, Primăria Municipiului Timişoara a decis rezilierea a două contracte care aveau întârzieri la execuţie de sute de zile, fiind vorba despre contractele de realizare a studiilor şi proiectelor pentru bazele sportive din Calea Buziaşului şi Calea Şagului, arată un comunicat al primăriei, remis AGERPRES. În cazul bazei din Calea Buziaşului, contractul cu firma câştigătoare a licitaţiei – Rheinbrucke SRL – a fost încheiat în 22 mai 2018, la un preţ de 290.000 de lei, plus TVA. În cazul bazei de pe Calea Şagului, contractul a fost semnat pe 4 aprilie 2019, la un preţ de 182.000 de lei, fără TVA, cu P.G.A. Markers SRL. Ambele contracte prevedeau în prima fază realizarea studiului de fezabilitate în 60 de zile, iar în a doua fază realizarea proiectului tehnic în alte 60 de zile. La aproape trei ani de la semnarea contractului pentru proiectarea bazei sportive din Calea Buziaşului şi la aproape doi ani de la semnarea contractului pentru realizarea bazei sportive din Calea Şagului, firmele contractante nu şi-au îndeplinit obligaţiile din contracte, fapt constatat de primărie, care a decis rezilierea lor. Proiectanţii au invocat chestiuni de forţă majoră, legate de declanşarea stării de urgenţă şi deşi s-a încercat negocierea cu aceştia, au încălcat toate promisiunile făcute reprezentanţilor Primăriei Timişoara, menţionează comunicatul. ‘Direcţia de Dezvoltare a propus fostei administraţii încă din 1 octombrie 2020, rezilierea celor două contracte. Atunci, primarul, aflat pe picior de plecare, nu a avut tăria să facă acest lucru. O am eu. Şi voi trata cu aceeaşi intransigenţă orice alte întârzieri nejustificate. Nu putem permite ca nişte contracte care trebuiau încheiate în patru luni să se întindă pe trei ani sau mai mulţi. Avertizez firmele care vor să participe la licitaţiile organizate de Primăria Timişoara să se gândească de două ori dacă au capacitatea de a duce la bun sfârşit toate angajamentele contractuale pe care şi le vor asuma. Dacă nu le vor respecta, vor plăti pentru fiecare zi de întârziere’, declară primarul Dominic Fritz, în comunicat.