Minerii care au protestat în subteranul exploatării de cărbune Lupeni au ieşit luni seara la suprafaţă, la capătul a şase zile petrecute în mină, după ce au primit asigurări că angajaţii Complexului Energetic Hunedoara (CEH) îşi vor primi drepturile băneşti la timp. La porţile de intrare de la Mina Sud Lupeni, protestatarii, vădit obosiţi de momentele prin care au trecut, au fost aşteptaţi de familii şi locuitori ai oraşului Lupeni. Unul dintre mineri, aflat alături de soţie, a dezvăluit faptul că a rămas în subteran chiar în ultima sa zi de lucru, el depunându-şi dosarul de pensie după anii de muncă în subteran. În cursul zilei de luni, sute de mineri de la exploatările din Valea Jiului s-au adunat în curtea CEH, din Petroşani, solicitând plata drepturilor băneşti, dar şi demisia conducerii complexului. Ei s-au retras în cursul după-amiezii după ce directorul general al companiei, Samuel Dioane, le-a citit protocolul încheiat la Ministerul Muncii între ministrul de resort, Raluca Turcan, administratorul special Cristian Roşu şi liderii de sindicat. Directorul general al CEH le-a spus minerilor că documentul o să fie afişat în sălile de apel de la exploatările miniere şi că au fost făcute demersurile necesare pentru continuarea activităţii la minele din zonă prin formarea noului Complex Energetic Valea Jiului. ‘Astăzi (luni, n.r.) a avut loc o întâlnire şi cu Transelectrica şi s-au pus bazele pentru formarea noului Complex Valea Jiului, format din cele patru mine, sucursala Prestserv şi termocentrala Paroşeni’, a precizat directorul general al CEH. Pe de altă parte, preşedintele executiv al Sindicatului Muntele, Alin Sîn, a declarat, pentru AGERPRES, că negocierile de la Bucureşti reprezintă soluţia pentru începerea reorganizării CEH şi că discuţiile programate marţi, la sediul Ministerului Energiei vor viza tocmai acest aspect. Guvernul va aloca bani pentru plata drepturilor băneşti restante ale minerilor de la CEH, care vor acoperi plata salariilor pe trei luni şi alte beneficii, a declarat, luni, ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Raluca Turcan, la finalul întrevederii avute cu liderii minerilor. Ministrul Muncii a precizat că în zilele de 25 şi 26 ale lunii curente minerii îşi vor încasa drepturile salariale restante, dar şi beneficiile restante precum tichetele de masă şi banii de transport. AGERPRES / (AS – autor: Sorin Blada, editor: Marius Frăţilă)