AcasăStiri generalePreşedintele AEP s-a vaccinat împotriva COVID-19

Preşedintele AEP s-a vaccinat împotriva COVID-19

Preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, Constantin-Florin Mituleţu-Buică, s-a vaccinat, marţi, împotriva COVID-19, cu vaccinul produs de AstraZeneca, la centrul de vaccinare din cadrul Circului Metropolitan din Bucureşti. Mituleţu-Buică a afirmat că procedura de vaccinare este simplă şi a adresat mulţumiri personalului medical pentru profesionalism şi implicare, precizează un comunicat al AEP transmis AGERPRES. În data de 1 decembrie 2020, preşedintele AEP a fost depistat pozitiv cu virusul COVID-19 în urma testării Real-Time PCR. Conform modalităţii de prioritizare a populaţiei pentru vaccinarea împotriva COVID-19, ‘AEP se încadrează în Etapa a II-a de vaccinare, conform Capitolului XI, Subcapitolului 2, lit. C, punctul 2, lit. b) (i) al Hotărârii nr. 1031/2020 privind aprobarea Strategiei de vaccinare împotriva COVID-19 în România, angajaţii Autorităţii fiind încadraţi drept ‘lucrători care desfăşoară activităţi în domenii-cheie, esenţiale’, mai precizează instituţia.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks