Persoanele cu vârstă de peste 16 ani, care sunt în evidenţă cu boli cronice, vor putea să se programeze începând cu luna martie în centrele disponibile pentru vaccinul de la compania BioNTech-Pfizer, a declarat şeful Comitetului Naţional de Coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva SARS-CoV-2, Valeriu Gheorghiţă. ‘Persoanele cu vârstă de peste 16 ani, care sunt în evidenţă cu boli cronice, vor putea să se programeze începând cu luna martie în centrele disponibile pentru vaccinul de la compania BioNTech-Pfizer. În ceea ce priveşte persoanele tinere, fără boli cronice, din această grupă de vârstă, nu am luat în calcul vaccinarea cu prioritate, având în vedere că din punct de vedere medical sunt persoane la care nu anticipăm o evoluţie nefavorabilă în cazul infecţiei şi aici recomandarea foarte fermă este de respectare a măsurilor de prevenţie, aşa cum le cunoaştem, cu utilizarea măştilor de protecţie, distanţa fizică, igiena personală, igiena mâinilor, evitarea zonelor supraaglomerate’, a declarat Valeriu Gheorghiţă, marţi, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria. El a fost întrebat dacă autorităţile au în vedere şi o posibilă prioritizare şi a celor care au vârsta de peste 16 ani, ţinând cont că a început şi şcoala.