Secretarul de stat din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, dr. Raed Arafat, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), a declarat, joi, la Târgu Mureş, că o eventuală a introducere a saltelelor de salvare la nivel naţional va fi făcută în urma unei analize pe care urmează să o facă DSU alături de IGSU şi o serie de inspectorate din ţară, şi că analiza preliminară arată că există state care le folosesc şi state care au renunţat la acestea, considerându-se că implică riscuri. ‘Am creat , după o discuţie cu domnul ministru Bode, un grup de lucru IGSU, DSU şi de la mai multe inspectorate, unele care au saltele, altele care nu au saltele. Pot să vă spun că din analiza preliminară pe care am prezentat-o domnului ministru Bode – şi a asta a fost o chestiune după ce am dat mai multe telefoane şi ne-am interesat la colegii noştri din alte ţări – reiese că sunt multe ţări care au şi multe care nu le folosesc: Marea Britanie, Irlanda, Franţa, Israel. Fie nu le au, fie chiar le-au scos. În Franţa, de exemplu, au fost autorizate între anii 1980 şi 1985, după care au fost scoase. La acest moment Franţa face noi studii şi experimente să vadă dacă le reintroduce dacă tehnologiile noi le schimbă părerea, dar încă nu au ieşit cu o concluzie. Pe de altă parte, există ţări care au. Finlanda are pe fiecare scară o pernă de acest gen, pe care o foloseşte dacă nu poate folosi autoscara. Dar au limitări , de cele mai multe ori că nu pot sări de la o înălţime foarte mare. Există riscul ca oameni care sar, fiindcă nu sunt învăţaţi, pot să sară cu picioarele şi să sufere accidente foarte grave, pot chiar să îşi piardă viaţa. De aceea unele ţări nu le folosesc deloc’, a declarat Raed Arafat. Şeful DSU susţine că există state, precum Austria şi Germania, în care aceste saltele de salvare se folosesc în anumite zone, iar în altele nu şi că nu există o practică unitară în privinţa utilizării acestora. ‘Deci nu există o practică unitară. Această chestiune a fost analizată de IGSU, în 2015, în ideea că nu poţi să o foloseşti când se sare de la etajul 7-8 sau 10. Este eficientă eventual până la etajul 3 şi nu înseamnă că nu vei avea accidente cu ea. Grupul va face o analiză, va vedea exact ce se întâmplă şi în celelalte ţări europene, apoi va veni cu o propunere care va fi înaintată şi domnului ministru, după care vom lua o decizie. Decizia va depinde de analiza de risc care va fi făcută de grupul de lucru şi de propunerile făcute’, a precizat Arafat. Secretarul de stat a precizat că în România există câteva saltele de salvare rămase funcţionale şi că, aşa cum este exemplul Iaşiului, acestea nu pot fi utilizate din cauza gardurilor care împrejmuiesc aleile sau din cauza pomilor. ‘Nu întotdeauna vii cu salteaua şi pui să o instalezi imediat. Plus la persoanele care vor să se arunce, dacă sunt pe acoperiş şi vor să se arunce, pui salteaua, se mută. Altul vede că ai salteaua şi eşti în curs să o instalezi, poate să se arunce, să nu mai aştepte negociatorii sau pe cei care să îl convingă să nu se arunce. Există riscuri , nu există doar soluţii care să spună că salteaua salvează vieţi. Nu, e o unealtă care există şi la care trebuie analizată introducerea ei pe baza analizei pe care o va face grupul’, a arătat Raed Arafat.