Vaccinarea cadrelor didactice a început, joi, în judeţul Giurgiu, la centrul mobil de la Casa Corpului Didactic, un număr de 115 persoane fiind programate pentru imunizare. ‘În judeţul Giurgiu, vaccinarea cadrelor didactice a început joi, 25 februarie, la centrul de vaccinare special amenajat în acest sens, care se află în incinta Casei Corpului Didactic din municipiul Giurgiu. Pentru centrul mobil de la Casa Corpului Didactic un număr de 115 cadre didactice sunt programate pentru vaccinare’, se arată într-un comunicat de presă remis, joi, de Instituţia Prefectului Judeţului Giurgiu. Personalul care îşi desfăşoară activitatea în sistemul de învăţământ se va putea vaccina în perioada 25 februarie-10 martie cu serurile AstraZeneca pentru persoanele de până în 55 de ani şi Pfizer, recomandat şi persoanelor cu vârste de peste 65 de ani. Programarea pentru vaccinare se realizează prin intermediul unităţilor de învăţământ. Reprezentanţii unităţilor de învăţământ întocmesc listele cu persoanele doritoare, pe care le transmit către Inspectoratul Şcolar Judeţean Giurgiu, care le redirecţionează către Direcţia de Sănătate Publică. La nivelul judeţului Giurgiu, potrivit datelor furnizate de reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean Giurgiu, activează 2.364 de cadre didactice, la care se adaugă 182 de persoane din categoria personalului didactic auxiliar şi 445 de persoane din categoria personalului nedidactic. Dintre acestea, 951 de cadre didactice sunt înscrise pe platformă, dintre care 715 programate şi 163 vaccinate; 84 de cadre didactice auxiliare sunt înscrise pe platformă, dintre care 63 programate şi 15 vaccinate; 201 persoane din cadrul personalului nedidactic, sunt înscrise pe platformă, dintre care 153 programate şi 17 vaccinate.