Vicepremierul Kelemen Hunor afirmă că prioritatea UDMR la bugetul de stat pe 2021 este dezvoltarea, în continuare, a instituţiilor din sistemul de sănătate şi sprijinirea investiţiilor mari, importante pentru comunitatea maghiară. De asemenea, adaugă Kelemen, prioritară este pentru UDMR şi consolidarea poziţiilor consiliilor locale şi judeţene şi introducerea finanţării de stat pentru instituţiile culturale subordonate administraţiilor locale. ‘La elaborarea bugetului pentru 2021, prioritatea UDMR a fost ca, prin distribuirea impozitului pe venit – rămas în procent de sută la sută la nivel local – să consolidăm poziţia Consiliilor locale şi judeţene şi să introducem finanţările de stat pentru instituţiile culturale subordonate administraţiilor locale şi judeţene. În acelaşi timp, Uniunea a considerat extrem de importantă dezvoltarea, în continuare, a instituţiilor din sistemul de sănătate şi sprijinirea investiţiilor mari, importante pentru comunitatea maghiară’, susţine Kelemen Hunor într-un comunicat de presă transmis joi. Vicepremierul apreciază că pandemia şi criza economică care a urmat în contextul acesteia reprezintă o sarcină dificilă şi complexă pentru ţările din întreaga lume. ‘România a pornit de la aproape 10% deficit şi a prevăzut în proiectul legii bugetului de stat reducerea acestuia la 7,1%. Este un pas necesar pentru ţară să nu se îndatoreze pe termen lung, iar generaţiile următoare să nu fie nevoite să ramburseze, sub formă de datorii, costurile bugetare generate până în prezent. Însă reducerea deficitului bugetar nu este o măsură suficientă, deoarece, între timp trebuie să ajungem să avem, din nou, şi creştere economică’, a subliniat Kelemen.