Premierul Florin Cîţu a declarat, vineri, că România are o strategie bună de prevenire a infectărilor cu noul coronavirus şi nu îşi permite nerespectarea regulilor, menţionând că, dacă numărul de infectări va creşte, va trebui ca unele dintre relaxări să fie ‘luate înapoi’. ‘Este adevărat, am văzut şi eu şi pe stradă oameni care au început să se relaxeze, să nu mai poarte mască, ceea ce nu ne putem permite. Am avut până acum rezultate bune, nu ne putem permite acum să nu respectăm regulile şi restricţiile şi trebuie să purtăm mască în spaţiu public peste tot, distanţare socială, să ne dezinfectăm, toate regulile care au fost până acum, dacă nu vrem să pierdem ceea ce am câştigat, pentru că, până la urmă, dacă va creşte numărul de infectări, va trebui să luăm înapoi una dintre relaxări pe care le-am dat în această perioadă’, a afirmat Cîţu, la Parlament, întrebat dacă sunt avute în vedere noi restricţii pentru că a crescut numărul de cazuri de COVID-19. El a adăugat că există o strategie clară când se vor impune restricţii. ‘În acest moment se ştie foarte clar când vom lua aceste restricţii. Avem 3 la mie, este un prag. În şcoli ştim foarte bine că sunt acele praguri, pe culori, verde, galben… Deja aceste lucruri se ştiu şi vedem care este evoluţia şi, în funcţie de cum evoluează lucrurile, vom lua şi măsurile. Dar, repet, depinde de noi, să nu ajungem acolo. Am muncit foarte mult să ajungem aici, vrem cu toţii o situaţie economică bună şi să avem şi restaurante deschise şi oameni care să meargă la munte, dar, dacă nu purtăm mască în spaţiu public, dacă nu avem distanţare socială, vom merge înapoi’, a mai spus premierul. Întrebat în legătură cu relaxările adoptate de alte ţări europene, Florin Cîţu a reamintit că ‘au fost mai multe planuri în aceste ţări, pe care le-au luat înapoi’. ‘Noi vrem să ne asigurăm că, mai întâi, vom avea o campanie de vaccinare de succes şi, apoi, venim şi cu planurile. Ştiţi foarte bine că în majoritatea ţărilor europene au fost perioade de lockdown, România nu a avut deloc, dar eu cred că strategia pe care noi am adoptat-o a fost bună. (…) Avem o strategie. Haideţi să ne uităm unde este România astăzi şi unde sunt alte ţări. Strategia pe care o avem noi astăzi şi funcţionează este una foarte bună. Ne uităm la numărul de persoane infectate, ne uităm la ce se întâmplă cu numărul persoanelor de la ATI şi ne uităm la numărul de decese, deci mergem în direcţia corectă. Suntem sub 1.000 (internările la ATI – n.r.) de câteva săptămâni. Eu ştiu că încercăm să găsim lucruri negative de fiecare dată, dar în România avem două lucruri care merg ok: campania de vaccinare – nu poate nimeni să o nege, suntem în primele trei (locuri – n.r.) în Uniunea Europeană. În ceea ce priveşte pandemia, din noiembrie am început să ţinem lucrurile sub control’, a adăugat Cîţu. Premierul a menţionat însă că, în funcţie de cum vor evolua lucrurile, vor fi luate măsuri în consecinţă. ‘Cum vor evolua lucrurile vom vedea şi după aceea vom deschide, aşa cum am deschis şi cu… Haideţi să ajungem acolo, pentru că, dacă le deschidem prea devreme… (…) România nu are o economie închisă. Ştiţi foarte bine că singura dată a fost închisă anul trecut, două luni de zile. Am rămas deschişi de atunci cu toată economia şi vom continua în aceeaşi direcţie’, a adăugat premierul. De asemenea, întrebat dacă va creşte incidenţa de infectare, odată cu schimbarea formulei de calcul al focarelor de COVID-19, Cîţu a spus: ‘Nu, pentru că o mare parte din aceste focare erau în centre de bătrâni sau în spitale şi deja, ştiţi foarte bine, că am avut o campanie de a vaccina medicii şi în aceste centre de bătrâni. Deci, nu mă aştept la o creştere datorită schimbării formulei. Dacă s-ar fi întâmplat acum câteva luni de zile, ar fi însemnat ceva. Astăzi nu mă aştept. (…) Nu mă aştept să fie un boom din cauza formulei’.