AcasăStiri generaleDolj: Primăria Craiova achiziţionează peste 3.800 de camere video pentru monitorizarea platformelor...

Dolj: Primăria Craiova achiziţionează peste 3.800 de camere video pentru monitorizarea platformelor de gunoi

Primăria Craiova urmează să achiziţioneze peste 3.800 de camere video pentru monitorizarea platformelor de gunoi şi a zonelor periferice cunoscute ca locuri unde se aruncă ilegal deşeuri iar în perioada următoare vor fi angajaţi încă 150 de măturători stradali care, în timpul nopţii, vor spăla străzile cu utilaje mecanizate, pentru a mai reduce din efectele poluării din oraş, informează municipalitatea printr-un comunicat de presă. Potrivit sursei citate, principalele surse de poluare din oraş, care conduc la depăşirea valorilor maximale ale indicatorilor de calitate a aerului din staţiile de monitorizare, sunt arderile ilegale ale deşeurilor din mase plastice pentru recuperarea metalului, încălzirea rezidenţială din cartierele de case, unde sunt coşuri de fum situate la înălţime mică, traficul aglomerat şi emisiile de particule fine ale motoarelor diesel, şantierele deschise, unde nu se respectă măsurile impuse în autorizaţia de construire, eliberată de Primăria Municipiului Craiova. La sediul Primăriei Craiova, s-au reunit, luni, reprezentanţii tuturor instituţiile din municipiu ce au responsabilităţi privind calitatea aerului iar principalul scop al discuţiei a fost identificarea factorilor care conduc la depăşirea valorilor maximale ale indicatorilor de calitate a aerului din staţiile de monitorizare din oraş. ‘În urma discuţiilor, Agenţia pentru Protecţia Mediului Dolj va propune modificări la legislaţia în vigoare, astfel încât instituţiile abilitate să poată intra şi pe terenuri private unde se ard necontrolat deşeuri, iar încălcările constatate să poată fi sancţionate atât contravenţional, cât şi penal. De asemenea, Garda de Mediu va interveni alături de Poliţia Locală şi Poliţia Naţională la orice sesizare venită din partea cetăţenilor, pentru combaterea şi stoparea acestor fenomene’, se afirmă în comunicat. Primarul Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu, susţine că municipalitatea a respectat toate obligaţiile impuse, în condiţiile în care de un an a rămas fără pârghii de control, pentru că Poliţia Locală nu mai este în subordinea primăriei. ‘Am eliberat autorizaţii de construire cu obligaţiile impuse pentru respectarea mediului înconjurător, am achiziţionat, în ultimii ani, doar autobuze electrice, nepoluante şi am asigurat permanent curăţenia pe domeniul public, în condiţiile în care strângem, în medie, 20 tone deşeuri / lună de pe terenuri din zona de periferie. Mai mult, începând din luna aprilie, după adoptarea regulamentului de gospodărire, Salubritatea va igieniza inclusiv terenurile private, urmând ca nota de plată să le fie imputată proprietarilor. În continuare, vom demara o amplă curăţenie de primăvară, pentru care vor fi angajaţi, suplimentar, 150 de muncitori necalificaţi. Deoarece temperaturile nu mai sunt foarte scăzute noaptea, vom trece şi la spălatul mecanizat al străzilor. Din păcate însă, nu mai avem niciun fel de pârghie pentru efectuarea controalelor şi sancţionarea celor vinovaţi de poluarea oraşului, deoarece Poliţia Locală nu mai este, de un an de zile, în subordinea Primăriei. Rămâne ca toate celelalte instituţii să-şi facă datoria faţă de cetăţenii Craiovei, respectiv Garda de Mediu, Agenţia pentru Protecţia Mediului Dolj, Poliţia Naţională, astfel încât cetăţenii certaţi cu bunul-simţ să fie şi sancţionaţi’, a declarat Lia Olguţa Vasilescu. La finalul lunii martie, Consiliul Local Craiova va aproba Regulamentul de gospodărire a municipiului Craiova, prin care se va pune în aplicare OG nr. 21/2002, în sensul că se vor face lucrări de igienizare inclusiv pe terenurile proprietate privată prin societatea aflată în subordinea autorităţii locale, iar cheltuiala va fi imputată proprietarului. ‘Pentru rezolvarea problemelor ce ţin strict de municipalitatea craioveană, primarul Lia Olguţa Vasilescu şi-a asumat înlocuirea întregului parc auto cu autobuze electrice şi EURO 6. De asemenea, în perioada următoare vor fi angajaţi încă 150 de măturători stradali, în cadrul operatorului Salubritate Craiova, iar în timpul nopţii vor fi folosite utilaje mecanizate care spală străzile’, se mai menţionează în comunicat. La întâlnirea pe tema cauzelor poluării Craiovei au participat Lia Olguţa Vasilescu – primarul municipiului Craiova, Aurelia Filip – viceprimarul Craiovei, Nicolăescu Constantin – reprezentantul Garnizoanei Craiova, comisarul-şef al Gărzii de Mediu Dolj – Gheorghe Călinoiu, Dan Vasile – director CET II, Col. Bogdan Vlăduţoiu – ISU Oltenia, Octavian Mateescu – director Poliţia Locală Craiova, Mihai Butari – director SC Salubritate Craiova şi Verginica Bănuţ – Agenţia pentru Protecţia Mediului Dolj.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks