Acasă55AEP: Aplicaţia Registrul fiscal al partidelor politice a devenit funcţională

AEP: Aplicaţia Registrul fiscal al partidelor politice a devenit funcţională

A devenit funcţională aplicaţia Registrul fiscal al partidelor politice, care urmăreşte să faciliteze îndeplinirea obligaţiilor de raportare şi transparenţă ce revin partidelor politice care primesc anual subvenţii de la bugetul de stat, concomitent cu asigurarea legalităţii modului de cheltuire a fondurilor publice, informează Autoritatea Electorală Permanentă (AEP). Potrivit sursei citate, reprezentanţii formaţiunilor politice au efectuat teste în vederea certificării funcţionalităţii aplicaţiei, ca urmare a solicitării Departamentului de control al finanţării partidelor politice şi a campaniilor electorale. ‘Precizăm că datele încărcate de formaţiunile politice vor fi verificate de către personalul Autorităţii Electorale Permanente, urmând a se solicita formaţiunilor politice certificarea datelor introduse în aplicaţie prin semnătură electronică’, arată sursa citată. Începând cu luna martie a anului 2019, AEP a asigurat publicarea pe site-ul www.finantarepartide.ro, cât şi în Monitorul Oficial al României, Partea I, a tuturor informaţiilor deţinute cu privire la finanţarea partidelor politice, conform dispoziţiilor art. 47 alin. (1) şi (3) şi art. 49 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv a Rapoartelor detaliate ale veniturilor şi cheltuielilor atât electorale, cât şi din activitatea curentă, a situaţiilor financiare, a situaţiei datoriilor şi a sintezelor rapoartelor de control. Publicarea acestor documente a vizat transparentizarea activităţii Autorităţii, precum şi transparentizarea activităţilor privind veniturile şi cheltuielile formaţiunilor politice. Tot începând cu anul 2019, pe site-ul www.finantarepartide.ro este publicată lunar situaţia subvenţiilor acordate de la bugetul de stat vărsată formaţiunilor politice, prin bugetul AEP, în conturile special deschise de către aceştia. În timpul campaniilor electorale, AEP a publicat pe site-ul www.finantarepartide.ro şi situaţia contribuţiilor electorale depuse de către competitorii electorali, precum şi transferurile efectuate de către aceştia atât din activitatea curentă, cât şi din subvenţiile de la bugetul de stat. ‘Toate aceste documente publicate pe pagina de Internet a instituţiei urmăresc facilitarea accesului persoanelor interesate la situaţiile şi provenienţa surselor de finanţare ale formaţiunilor politice şi a cheltuielilor efectuate de către aceştia, inclusiv cu privire la veniturile şi cheltuielile din subvenţiile acordate de la bugetul de stat, precum şi la activităţile de control efectuate de către AEP’, precizează AEP.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks