Asteroidul (99942) Apophis, considerat de specialişti potenţial periculos, va putea fi urmărit de la Observatorul Astronomic din Galaţi în ziua de 6 martie, se arată într-o informare transmisă, marţi, de reprezentanţii Complexului Muzeal de Ştiinţele Naturii. Potrivit sursei citate, asteroidul (99942) Apophis face parte din categoria asteroizilor potenţial periculoşi, aceştia fiind numiţi şi Potentially Hazardous Asteroids (PHAs). ‘Un asteroid se numeşte potenţial periculos dacă îndeplineşte în acelaşi timp două condiţii. Prima condiţie este ca distanţa minimă între orbita asteroidului şi orbita Pământului să fie mai mică de 7,5 milioane de kilometri, ceea ce înseamnă aproximativ 19,5 distanţe Pământ-Lună, iar a doua condiţie este ca diametrul asteroidului să fie mai mare de 140 de metri’, se precizează în informare. Respectivul asteroid a fost descoperit în anul 2004 la Kitt Peak National Observatory din SUA, iar în anul 2013 a fost urmărit prima oară şi de la Observatorul Astronomic din Galaţi. Observaţiile astrometrice realizate atunci au contribuit la determinarea unei orbite cât mai precise pentru acest asteroid. Perioada de rotaţie în jurul Soarelui este de 0,89 ani tereştri, iar diametrul estimat al acestui asteroid este cuprins între 220 şi 680 metri. Pe 6 martie, la ora 1,06 (UT), asteroidul (99942) Apophis va trece prin apropierea planetei noastre, iar evoluţia lui va putea fi urmărită de la Observatorul Astronomic al Complexului Muzeal de Ştiinţele Naturii Galaţi. În anul 2029, asteroidul (99942) Apophis va trece din nou prin apropierea Pământului. Până la 1 martie, la Observatorul Astronomic din Galaţi au fost observate 1.171 de corpuri cereşti – asteroizi şi comete, fiind raportate 12.163 măsurători de poziţii către Minor Planet Center.