Cei 45 de studenţi de la Facultatea de Drept care au fraudat examene în sesiunea din iarnă au fost exmatriculaţi. Rectorul Universităţii Bucureşti, Marian Preda, a anunţat, marţi, că validează propunerea de exmatriculare a celor 45 de studenţi. ‘Avem şi mărturii ale studenţilor care au recunoscut, în cadrul discuţiilor avute cu reprezentanţii facultăţii, că au fraudat examenele. În consecinţă, Consiliul Facultăţii de Drept, format din cei mai reputaţi specialişti în Drept la nivel naţional, a votat cu o largă majoritate pentru propunerea de exmatriculare. În faţa acestor evidenţe, regulamentele în vigoare ale Facultăţii de Drept şi normele pe care se întemeiază activitatea academică a UB ne conduc la un singur răspuns instituţional legal. Nu aş vrea să trecem uşor peste componenta morală a acestei situaţii, cu atât mai mult cu cât actualii studenţi ai Facultăţii de Drept sunt cei care vor înfăptui justiţia în viitor, iar un stat puternic, un stat de drept are nevoie de jurişti corecţi, integri şi buni profesionişti. Prin urmare, în calitate de rector al Universităţii din Bucureşti validez propunerea de exmatriculare ca urmare a fraudei constatate cu o largă majoritate de Consiliul Facultăţii de Drept’, a precizat rectorul UB. Potrivit acestuia, dovezile care stau la baza deciziilor arată ‘fără niciun dubiu’ că studenţii în cauză ‘au încălcat în mod evident şi în mod repetat’ la mai multe examene din sesiune regulamentele facultăţii şi ale universităţii.