Ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Raluca Turcan, a declarat, vineri, la Botoşani, că şcoala online şi lipsa socializării au afectat foarte mult copiii şi a subliniat că ministerul pe care îl conduce caută soluţii pentru a veni în sprijinul acestora. ‘E o problemă reală şi am avut câteva discuţii cu colegi din Cabinet să vedem cum am putea să le venim în ajutor, dar nu am o soluţie în momentul de faţă pe care să v-o prezint. E clar, şcoala online şi lipsa socializării au afectat foarte mult copiii. Nu am acum o soluţie, dar mă preocupă subiectul’, a afirmat Turcan, într-o conferinţă de presă. Raluca Turcan s-a aflat, vineri, în vizită de lucru în judeţul Botoşani, la instituţiile subordonate ministerului pe care îl conduce. Ea a fost însoţită de directorii Casei Naţionale de Pensii, Inspecţiei Muncii, Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă şi Agenţiei Naţionale pentru Plăţi şi Inspecţie Socială.