Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Botoşani a trimis mai multe autospeciale în sprijinul ISU Suceava, care intervine pentru stingerea incendiului de la Palatul Administrativ, a declarat, pentru AGERPRES, inspectorul şef al ISU Botoşani, Decebal Muraru. Potrivit acestuia, la misiunea de la Suceava participă autospeciala de salvare şi lucru la înălţime, dar şi două autospeciale de stingere a incendiilor cu apă şi spumă. Un incendiu a izbucnit sâmbătă dimineaţa la acoperişul clădirii Palatului Administrativ din Suceava, în care funcţionează Instituţia Prefectului şi Consiliul Judeţean, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, Alin Găleată. Conform acestuia, acoperişul arde ‘în totalitate’. Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă a informat că pentru stingerea incendiului acţionează 12 maşini de stingere, o cisternă a Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă a Primăriei Suceava, patru autoscări şi două ambulanţe SMURD.
Botoşani: Maşini ale pompierilor trimise să sprijine la stingerea incendiului de la Palatul Administrativ din Suceava

Proiectul jurnalistic pressonline.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.




