Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, afirmă că nu este în conflict cu premierul Florin Cîţu, după ce săptămâna trecută a publicat date noi despre pandemie şi despre centrele de vaccinare din judeţe, iar premierul a anunţat că vor fi făcute verificări de către Corpul de control cu privire la respectarea legislaţiei. ‘Ministerul Sănătăţii a publicat, joi, în premieră, date referitoare la pandemie şi vaccinare: pentru prima dată, am oferit publicului informaţii absolut fireşti şi nefiltrate, de interes public. Vorbim de date privind pandemia, defalcate pe judeţe şi pe centre de vaccinare. Transparenţa deranjează. Premierul a fost interpelat pe acest subiect de o instituţie a statului şi a solicitat, procedural, Corpul de Control să verifice dacă nemulţumirea este justificată. Vreau să subliniez că aş fi făcut la fel: nu există niciun conflict între mine şi premierul Florin Cîţu’, susţine ministrul într-o postare pe Facebook. El mai afirmă că transparenţa nu este ‘negociabilă’ şi că nu va ‘perpetua’ nişte reguli ‘proaste’, ci le va schimba ‘în măsura în care poate’. ‘Am deschis uşa cabinetului de ministru şi am permis accesul unui cameraman la aproape orice întâlnire în fiecare zi a mandatului din 2016. Am cerut transparenţă atunci când eram în societatea civilă şi, mai apoi, din opoziţie. Am cerut transparenţă atunci când guvernul ne minţea că nu lipsesc medicamente pentru bolnavii de cancer ori pentru victimele de la ‘Colectiv’. Am cerut transparenţă atunci când se ascundeau achiziţii de miliarde. Nu o să mă opresc acum. Pentru asta am intrat în politică: nu să perpetuez nişte reguli proaste, ci să le schimb – în măsura în care pot’, adaugă Vlad Voiculescu. În opinia sa, transparenţa şi democraţia sunt inseparabile, iar informaţiile publicate de Ministerul Sănătăţii ‘nu au caracter secret’. ‘Transparenţa nu este doar un cuvânt, e un principiu fundamental în care cred. (…) În plus, pentru a reuşi să învingem pandemia cu care ne confruntăm, avem nevoie nu doar de activitatea guvernului, dar şi de cooperarea dintre instituţii şi cetăţeni. Pentru ca această cooperare să funcţioneze, este important ca cetăţenii să ştie clar ce face guvernul oricând este posibil. În concluzie, cineva va trebui să găsească un motiv pentru care să nu mai publicăm aceste date, nu noi să oferim un motiv pentru care facem un gest 100% normal. Nu cunosc sursa sesizării, dar, în spiritul transparenţei, aştept să aflu şi eu pe cine am supărat şi, mai ales, de ce’, mai scrie Voiculescu pe Facebook. Prim-ministrul Florin Cîţu a anunţat luni că, în urma unei discuţii avute cu şeful Corpului de control al Guvernului, instituţia se va autosesiza cu privire la respectarea legislaţiei privind publicarea datelor legate de numărul de teste COVID efectuate pe fiecare judeţ. ‘Am avut o discuţie cu şeful Corpului de control în această dimineaţă. Se autosesizează să vadă dacă au fost respectate toată legislaţia, avizele dacă au fost luate şi vom vedea’, a explicat Cîţu, întrebat despre un comunicat al Ministerului Sănătăţii referitor la ‘remedierea’ unor chestiuni legate de publicarea datelor privind efectuarea de teste COVID la nivelul fiecărui judeţ.