Liderul PNL, Ludovic Orban, a precizat marţi că reforma ‘amplă’ a companiilor de stat presupune eficientizarea acestora, o creştere a competitivităţii şi a cifrei de afaceri şi nu e legată strict de disponibilizări.
‘Să existe o eficientizare a companiilor, de reducere a costurilor care nu se justifică, evident o creştere a cifrei de afaceri, o creştere a competitivităţii companiilor care sunt administrate de stat. O reformă mai amplă, care nu e legată strict de disponibilizări, e vorba de o restructurare a costurilor, de o eficientizare, de o ocupare a unei poziţii mai bună pe piaţă, de o utilizare mai eficientă a resurselor care există la dispoziţia acestor companii’, a afirmat Orban la Parlament.