AcasăStiri generaleNeamţ: Oraşul Bicaz şi trei comune, cu incidenţa COVID-19 peste 3 la...

Neamţ: Oraşul Bicaz şi trei comune, cu incidenţa COVID-19 peste 3 la mie; comuna Bîra – 8,48 la mie

Oraşul Bicaz şi comunele Bîra, Negreşti şi Gherăeşti au incidenţa cazurilor de COVID-19, pe ultimele 14 zile, de peste 3 la mie, iar Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă urmează să analizeze ce restricţii trebuie aplicate.

Comuna Bîra are indicele cel mai mare, de 8,48 la mie, şi ar putea intra în carantină dacă Direcţia de Sănătate Publică va propune acest lucru către CJSU Neamţ.

Oraşul Bicaz are incidenţa de 4,48 la mie iar comunele Negreşti şi Gherăeşti au 3,89 respectiv 3,39 la mie.

Alte 25 de localităţi, între care municipiile Piatra-Neamţ şi Roman, au incidenţă care le plasează în scenariul galben.

La polul opus, 54 de localităţi sunt în scenariul verde, multe dintre ele având incidenţa zero.

În ultimele 24 de ore, în judeţul Neamţ au fost înregistrate 86 de cazuri noi de COVID-19, ceea ce ridică incidenţa judeţului la 1,36 la mie.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks