SUA vor să achiziţioneze 100 de milioane de doze suplimentare de vaccin Johnson&Johnson împotriva COVID-19, ceea ce ar dubla comanda americanilor la compania farmaceutică, a anunţat miercuri un înalt demnitar guvernamental, relatează AFP.
Preşedintele Joe Biden urmează să se adreseze pe această temă în timpul unei întâlniri, după-amiază, cu responsabili ai Johnson&Johnson şi ai unui alt grup american, Merck, care au anunţat săptămâna trecută că au încheiat un acord pentru a produce acest vaccin.
”Preşedintele va anunţa că cere echipelor HHS (Ministerul Sănătăţii, n.red.) să procure 100 de milioane de doze suplimentare de vaccin Johnson&Johnson’, a declarat oficialitatea citată, sub rezerva anonimatului.
Statele Unite au plasat deja suficiente comenzi pentru a primi până la sfârşitul lunii mai doze de vaccin pentru a-i imuniza pe toţi adulţii americani.
Johnson&Johnson, al cărui vaccin, care se administrează într-o singură doză, a fost autorizat la sfârşitul lunii februarie în regim de urgenţă de către autorităţile sanitare americane, s-a angajat deja să livreze 100 de milioane de doze către SUA.
Această comandă suplimentară ar putea permite compensarea eventualelor probleme de producţie ale celorlalte două vaccinuri autorizate în ţară, cele produse de Pfizer/BioNTech şi de Moderna, cărora guvernul american le-a comandat câte 300 de milioane de doze. Aceste ultime două vaccinuri se administrează în două doze pe persoană.