Aproape trei sferturi dintre angajaţii Consiliului Judeţean (CJ) Botoşani au mers, vineri, pe jos la serviciu sau au folosit mijloace alternative de transport, participând în acest mod la campania ‘Vinerea verde’, iniţiată de Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor.
Preşedintele CJ Botoşani, Doina Federovici, susţine că, prin acţiunea lor, funcţionarii CJ se raliază demersurilor de reducere a poluării în municipiul Botoşani.
‘Ne pasă de mediu. 74,4% dintre angajaţii instituţiei au venit la serviciu pe jos, cu mijloacele de transport în comun sau au folosit mijloace alternative la maşina personală. Cu toţii dorim să trăim într-un mediu mai curat’, a declarat Federovici.
De asemenea, maşinile aparatului propriu al Consiliului Judeţean au efectuat astăzi cu 70% mai puţini kilometri decât într-o zi de vineri obişnuită.