Primarul general al Municipiului Bucureşti, Nicuşor Dan, a declarat, luni, că nu susţine o serie de vouchere acordate de către fosta administraţie a Capitalei şi că decizia privind oferirea stimulentelor aparţine Consiliului General.
Edilul general a arătat că în schiţa de buget pe acest an propune renunţarea la ‘o parte importantă a stimulentelor financiare’, exemplificând în acest sens suma alocată cuplurilor care aniversează 25 de ani de căsnicie. Pe de altă parte, el a pledat în favoarea menţinerii altor stimulente, precum cel pentru reducerea abandonului şcolar. În ce priveşte stimulentele destinate persoanelor cu dizabilităţi, a apreciat că acestea ar trebui să fie suportate mai degrabă de către primăriile de sector.
‘Ele sunt plătite în acest moment (stimulentele pentru persoane cu dizabilităţi – n.r.). Decizia pe toate tipurile de stimulente aparţine majorităţii din Consiliul General. (…) Eu susţin într-o oarecare măsură aceste stimulente, cu menţiunea că este o zonă care, aşa cum este structura administraţiei, ar trebui să revină mai degrabă sectoarelor decât Primăriei Municipiului Bucureşti. Deci este o decizie pe care trebuie să o luăm împreună cu CGMB – pentru că ei votează bugetul – împreună cu sectoarele şi cu Guvernul, care propune Parlamentului alocarea financiară pentru Primăria Capitalei şi primăriile de sector’, a arătat edilul general, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la sediul PMB.
Schiţa de buget, alcătuită de către Nicuşor Dan şi care urmează să fie supusă analizei consilierilor generali (precum şi dezbaterii publice), prevede bani pentru achitarea stimulentelor destinate persoanelor cu dizabilităţi până la jumătatea anului.
‘În propunerea de buget pe care am făcut-o, care e propunerea mea în momentul acesta, sunt prevăzute 100 de milioane care sunt datorii pe stimulente, adică banii necesari pentru a ajunge la zi cu aceste stimulente şi sunt prevăzute stimulentele până la jumătatea anului 2021’, a spus el.
Primarul a menţionat că Municipalitatea a acordat de-a lungul ultimilor ani aproximativ 15 tipuri de vouchere şi că nu le susţine pe cele pentru achiziţia de ochelari, de biciclete, de aparate ortodontice sau vacanţele plătite.
‘Decizia este la Consiliul General. Voucher pentru ochelari – nu susţin. Voucher pentru dinţi – nu susţin. Pentru vacanţe nu susţin. Materna – susţin. (…) Vouchere pentru biciclete e un program oprit. Nu îl susţin. Adică, susţin crearea de piste de biciclete, evident, şi susţin un transport alternativ cât mai bine dezvoltat. Chiar în PNRR există un proiect pentru piste de biciclete. Dar să dai oamenilor vouchere pentru biciclete când ei nu au ce să facă cu ele, e absurd’, a spus el.