Voluntarii filialei tulcene a Societăţii Naţionale de Cruce Roşie (SNCR) au început să distribuie pachete cu produse de igienă persoanelor defavorizate din judeţ, primele beneficiare fiind din oraşul Babadag, a anunţat luni conducerea filialei.
Fiecare pachet conţine detergent, săpun, hârtie igienică, aparate de ras, pastă şi periuţă de dinţi, detergent de vase, dezinfectant universal, produse pentru igiena personală, iar numărul total al familiilor care vor primi asemenea pachete este de 180.
‘Pachetele vor fi distribuite de voluntarii Crucii Roşii Tulcea direct la domiciliul beneficiarilor, persoane nevoiaşe, familii cu mulţi copii, persoane în vârstă cu venituri foarte mici, persoane care locuiesc în zone rurale sărace sau izolate. Primele pachete au ajuns deja la câteva familii nevoiaşe din Babadag’, se arată în anunţul postat pe Facebook.
Potrivit sursei, acţiunea face parte din campania naţională de informare şi de conştientizare a populaţiei în vederea limitării infectării cu virusul SARS-CoV-2 implementată de Crucea Roşie Română, cu sprijinul financiar al organizaţiei United States Agency for International Development (USAID), prin intermediul apelului global al Federaţiei Internaţionale de Cruce Roşie şi Semilună Roşie (IFRC).