Acasă93Bihor: Campania de împăduriri din judeţ, cu program mai mare decât în...

Bihor: Campania de împăduriri din judeţ, cu program mai mare decât în 2020, inaugurată luni

Luna Plantării Arborilor – ediţia 2021 – a demarat luni pe şantierul de reîmpădurire din apropierea localităţii Betfia, în Ocolul silvic Oradea din cadrul Direcţiei Silvice (DS) Bihor, prin plantarea a o sută de puieţi din specia gorun.

‘Păstrăm trendul crescător al suprafeţelor împădurite şi al numărului de puieţi. Dacă anul trecut, ieşeam la sfârşitul anului trecut cu un milion de puieţi, în acest an depăşim milionul, având în program să sădim un milion trei sute de puieţi din 18 specii diferite. Pentru anul acesta avem un program de aproape 200 de hectare împăduriri, mai exact 199,23 hectare şi alte 263 hectare regenerări naturale, comparativ cu anul trecut când am planificat şi am reuşit 173 de hectare împăduriri. Astăzi am dat startul campaniei de împăduriri. Cea mai mare pondere o vom efectua la Ocolul Remeţi, fiind zona cea mai afectată după ciclonul din 2017, unde vom împăduri 130 de hectare, urmează Ocolul silvic Săcueni cu 61 ha şi Ocolul Dobreşti, cu 41 de hectare,’ a declarat, luni, pentru AGERPRES, directorul DS Bihor, Teodor Suciu.

În ciuda condiţiilor meteo, cu ploaie şi vânt puternic, la acţiunea de debut a campaniei au răspuns invitaţiei trei delegaţi de la Staţiunea Oradea INCDS (fostul Institut de Cercetări şi Amenajări Silvice – ICAS) şi două persoane de la Agenţia Naţională pentru Arii Naturale Protejate (ANANP) Bihor.

Sub îndrumarea specialiştilor silvicultori, după o scurtă prezentare a acţiunilor pe care Direcţia Silvică intenţionează să le desfăşoare în perioada imediat următoare, invitaţii au plantat o sută de puieţi de gorun pe şantierul de împădurire de lângă Betfia, ce are o suprafaţă totală de 2,76 ha.

Luna Pădurii în Bihor va însemna, în perioada 15 martie-15 aprilie, o serie de acţiuni în cadrul ocoalelor silvice ale Direcţiei Silvice Bihor: simpozioane, informări, conferinţe pe probleme actuale şi de viitor referitoare la fondul forestier, regimul silvic, legislaţie silvică etc. Se vor organiza concursuri şi competiţii de diferite forme având ca temă principală Pădurea, cu participarea în special a copiilor şi tinerilor.

Vor fi demarate acţiuni de împădurire cu scop educativ a unor terenuri din fond forestier şi din afara acestuia, cu participarea cetăţenilor, şi în special a elevilor. Se vor executa acţiuni de curăţenie în fondul forestier, pe liziere, de întreţinere şi amenajare a traseelor turistice, izvoarelor, locurilor de popas etc. şi vor fi oferiţi la preţuri promoţionale puieţi forestieri pentru persoanele fizice şi juridice interesate în împădurirea unor suprafeţe de teren, cu asigurarea asistenţei tehnice gratuite din partea personalului silvic.

‘Toate acţiunile vor fi organizate însă limitând numărul de persoane astfel încât să poată fi respectate măsurile pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19,’ a precizat directorul Teodor Suciu. AGERRES/(A,AS-autor: Eugenia Paşca, editor: Karina Olteanu)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks