Tribunalul Timiş a dispus arestarea la domiciliu a doi inculpaţi, pentru o perioadă de 30 de zile, pentru trafic de droguri de risc şi mare risc în formă continuată, după ce procurorii DIICOT au ridicat de la domiciliile lor patru kilograme de cannabis şi un cântar de mare precizie.
Procurorii DIICOT Timişoara au reţinut faptul că inculpaţii au desfăşurat activităţi de comercializare de droguri de risc şi mare risc către consumatori de pe raza municipiului Timişoara, arată un comunicat al DIICOT Timişoara, remis, joi, AGERPRES.
La data de 17 martie, procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Timişoara împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul BCCO Timişoara au efectuat o percheziţie domiciliară, în urma căreia au fost ridicate aproximativ patru kilograme de cannabis şi un cântar de mare precizie.
În cursul zilei de miercuri, Tribunalului Timiş a dispus arestarea la domiciliu a celor doi inculpaţi, pentru o perioadă de 30 de zile.
Pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie. AGERPRES / (AS – autor: Otilia Halunga, editor: Marius Frăţilă)