AcasăStiri generaleGiurgiu: Aproximativ 8% dintre persoanele programate la vaccinare cu AstraZeneca în judeţ...

Giurgiu: Aproximativ 8% dintre persoanele programate la vaccinare cu AstraZeneca în judeţ au renunţat

Aproximativ 8% dintre persoanele programate pentru vaccinare în aceste zile în judeţul Giurgiu au renunţat să se mai imunizeze după ce au fost semnalate în spaţiul public situaţii de reacţii adverse.

‘Aproximativ 8% dintre persoanele programate la vaccinare cu serul AstraZeneca la centrele din judeţul Giurgiu au renunţat să se mai vaccineze şi nu s-au mai prezentat la vaccinare în ultimele zile’, a declarat joi, pentru AGERPRES, purtătoarea de cuvânt a Instituţiei Prefectului Judeţului Giurgiu, Teodora Nicolau.

Ea a afirmat că în judeţul Giurgiu nu au fost semnalate reacţii adverse severe în urma administrării vaccinului şi nici nu au fost semnalate cazuri de infectări cu virusul SARS-CoV-2 în urma administrării serului.

În judeţ funcţionează două centre de vaccinare cu AstraZeneca – în municipiul Giurgiu, în foaierul Ateneului Nicolae Bălănescu şi la sala de sport a liceului Nicolae Bălănescu şi în localitatea Floreşti-Stoeneşti.

În prezent, judeţul Giurgiu dispune de 1.372 de doze de vaccin AstraZeneca.

Incidenţa cazurilor la mia de locuitori în municipiul Giurgiu este de 5,78, în scădere faţă de 6, 19, cât a fost în urmă cu două zile.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks