Un bărbat din judeţ este cercetat penal după ce a fost depistat în decurs de două zile conducând două autoturisme diferite, deşi avea dreptul de a conduce autovehicule suspendat, informează, vineri, Serviciul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Galaţi.
Potrivit sursei citate, un echipaj din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Folteşti a oprit pentru control, în localitatea de frontieră Băleni, judeţul Galaţi, un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 37 ani.
Cu ocazia efectuării controlului, existând suspiciuni cu privire la dreptul de a conduce autovehicule, poliţiştii de frontieră au efectuat verificări specifice, în urma cărora au constatat că bărbatul are dreptul de a conduce suspendat.
Cu o zi în urmă, poliţiştii din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Galaţi, l-au depistat în trafic, pe acelaşi bărbat, la volanul unui alt autoturism, deşi avea dreptul de a conduce autovehicule suspendat ca urmare a săvârşirii unor abateri la regimul circulaţiei rutiere.
În ambele cauze, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată.