Parcarea din vecinătatea Aeroportului Internaţional Maramureş (AIM) din oraşul Tăuţii Măgherăuş va fi extinsă pe o suprafaţă de 7 hectare, a informat, vineri, directorul instituţiei, Dorin Buda.
‘Consiliul Judeţean Maramureş a aprobat procedura de expropriere pentru terenul de 7 hectare, vizavi de parcarea actuală, banii fiind consemnaţi la dispoziţia proprietarilor de terenuri, adică două societăţi comerciale şi oraşul Tăuţii-Măgherăuş. Lucrările la parcare sunt incluse în proiectul noului terminal de pasageri şi cargo. Viitoarea parcare e prevăzută să aibă 450 de locuri pentru maşinile celor care ajung la aeroport sau se află în tranzit’, a spus Dorin Buda.
Potrivit acestuia, în vecinătatea parcării va exista o staţie pentru autobuz.
‘Totodată, în proiect sunt prevăzute locuri speciale pentru autocare, microbuze, o staţie de autobuz pentru transportul public în comun, iar alte 3 hectare de teren vor fi alocate pentru zona de transport cargo. În momentul în care se va finaliza noul terminal şi va creşte traficul aerian, va exista şi o linie de transport în comun pe ruta Baia Mare – aeroport. Ne dorim ca aceste investiţii să fie realizate cât mai repede posibil’, a precizat Dorin Buda.
Consiliul Judeţean Maramureş a aprobat finanţarea unui nou terminal pentru pasageri şi marfă care să ducă la îmbunătăţirea traficului aerian în judeţ.