AcasăStiri generalePNRR/Scheme de granturi pentru 1.600 de şcoli identificate cu un număr mare...

PNRR/Scheme de granturi pentru 1.600 de şcoli identificate cu un număr mare de elevi cu risc de abandon

1.600 de şcoli identificate cu un număr mare de elevi cu risc de abandon vor beneficia de scheme de granturi, potrivit Planului Naţional de Relansare şi Rezilienţă (PNRR), care urmează să fie supus dezbaterii publice.

Fondurile vor fi utilizate pentru intervenţii decise la nivelul şcolii.

PNRR menţionează dezvoltarea unui mecanism de avertizare timpurie în educaţie privind elevii aflaţi în risc de abandon şcolar, precum şi un program de burse punte pentru liceu – sprijin financiar acordat pentru elevii aflaţi în risc de abandon şcolar la trecerea de la gimnaziu la liceu.

Bugetul iniţial de negociere pentru ‘România educată – Programul naţional de reducere a abandonului şcolar’ este de 636 de milioane de euro.

Participarea redusă la educaţie accentuează inegalitatea de şanse între elevi, fenomen intensificat în ultimul an de contextul epidemiologic naţional. România înregistrează o pondere ridicată a persoanelor care au părăsit timpuriu şcoala (15,3% în 2019) şi a tinerilor care nu sunt încadraţi profesional şi nu urmează niciun program educaţional sau de formare, prevede PNRR.

Conform sursei citate, la nivel naţional nu există un mecanism integrat care să abordeze problema părăsirii timpurie a şcolii. Nu se constată nicio îmbunătăţire a rezultatelor şcolare, în special în rândul copiilor din zonele rurale şi din zonele defavorizate din punct de vedere economic în ultimii ani.

Pentru ‘România Educată – Digitalizarea educaţiei’ bugetul iniţial de negociere este de 780 de milioane de euro. Reformele şi investiţiile presupun: flexibilizarea şi centrarea pe elev a sistemului educaţional prin digitalizare; dezvoltare digitală în domeniul educaţiei şi formării profesionale pentru o societate digitală şi o economie verde; consolidarea rezilienţei şi predictibilităţii funcţionale a sistemului de educaţie în era digitală; dezvoltarea competenţelor digitale ale cadrelor didactice de a utiliza resurse educaţionale deschise; dezvoltarea competenţelor digitale ale elevilor prin revizuirea curriculum-ului disciplinelor TIC, precum şi prin adaptarea curriculumului şcolar pentru învăţarea în mediul virtual.

Alte aspecte vizate sunt: modificări legislative pentru generalizarea digitalizării proceselor şi conţinuturilor în educaţie; crearea unui mecanism de tip grant pentru dotarea unităţilor şcolare cu echipamente pentru asigurarea condiţiilor optime pentru învăţarea în mediul virtual, în funcţie de riscul socio-educaţional identificat, cu alocare mai mare per elev pentru şcolile mai vulnerabile; crearea unui mecanism de tip grant pentru dezvoltarea de centre digitale avansate în învăţământul preuniversitar şi universitar; dezvoltarea unui sistem de educaţie incluzivă prin elaborarea şi implementarea de programe accesibile de alfabetizare digitală pentru elevii cu dizabilităţi, sportivi şi elevi spitalizaţi; revizuirea platformei manualelor digitale (manuale.edu.ro), prin completarea cu auxiliare şcolare în format digital, pentru învăţământul preuniversitar.

Conform PNRR, pandemia de COVID-19 a demonstrat nevoia urgentă de a digitaliza sistemul educaţional într-un mod eficient şi incluziv; sistemul educaţional şi materialele educaţionale disponibile sunt neadaptate procesului de predare-învăţare în mediul virtual.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks