Prefectul Capitalei, Alin Stoica, a declarat luni că a solicitat Direcţiei de Sănătate Publică o analiză în ce priveşte rata de incidenţă, presiunea asupra spitalelor sau rata de vaccinare, pentru a fi luate cele mai bune măsuri de contracarare e pandemiei în Bucureşti.
Declaraţiile au fost făcute, pentru Digi FM, la finalul unei şedinţe desfăşurate la Prefectura Capitalei, cu participarea reprezentanţilor DSP şi INSP.
Prefectul a declarat că în cadrul întâlnirii nu au fost formulate propuneri concrete, dar că s-a discutat despre o serie de date privind pandemia, precum rata de infectare, de mortalitate, traficul între Bucureşti şi localităţile sau judeţele limitrofe, gradul de conformare în transportul comun sau în restaurante.
‘Am discutat atât cu specialiştii de pe zona de sănătate publică – epidemiologi şi medici de la DSP şi INSP – cât şi cu Poliţia Capitalei, Jandarmeria pe tot ce înseamnă măsuri de prevenire a răspândirii virusului. Voi comunica, evident, şi cu prefectul de Ilfov, cu prim-ministrul, cu ministrul de Interne, iar mâine aştept o analiză pe toate elementele – pentru că nu e vorba doar de rata de incidenţă. Medicii se uită la presiunea care este asupra spitalelor, la numărul de medici, de vaccinări, incidenţa infectărilor în general pe populaţie şi mâine vor veni cu o analiză, cu date concrete şi pe baza analizei respective sper eu să putem să luăm cele mai bune măsuri. (…) O analiză pe toate elementele pe care le presupune legea am cerut-o de la DSP pentru mâine’, a precizat prefectul.
Potrivit acestuia, carantinarea este una dintre măsurile posibile, având în vedere că aceasta este prevăzută de lege. El a menţionat însă că depăşirea incidenţei de 6 cazuri la mia de locuitori nu înseamnă că Bucureştiul va intra în mod automat în carantină.
‘Sunt mai multe măsuri – asta am discutat şi cu colegii specialişti. Trebuie să aşteptăm ca specialiştii să se pronunţe, în funcţie de situaţie şi în funcţie de analiza pe care o vor face. (…) Nu înseamnă că intră automat, legea nu prevede un astfel de mecanism. Legea spune că orice fel de măsură trebuie luată odată la propunerea specialiştilor – DSP sau INSP, depinde de gradul de acoperire al măsurii (…) – după care intervine o şedinţă de comitet de situaţii de urgenţă, care este un organ colegial, se discută acolo şi se ia o decizie. Dacă măsura este mai severă, gen carantină, atunci intervine DSU şi dă un ordin prin care se confirmă. Dacă măsura priveşte două judeţe, atunci trebuie să ajungem şi în CNSU’, a explicat el.