Restricţiile privind funcţionarea barurilor, restaurantelor şi cafenelelor, a sălilor de spectacole şi agenţilor de jocuri de noroc din municipiile Satu Mare şi Carei se prelungesc pentru încă 14 zile, începând de marţi, după ce rata de infectare cu COVID-19 în aceste două oraşe rămâne mai mare de 3 la mia de locuitori.
Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Satu Mare a actualizat, luni, lista cu incidenţa cumulată la 14 zile în oraşele şi comunele din judeţ, potrivit datelor publicate pe site-ul Instituţiei Prefectului Satu Mare.
Potrivit acestei liste, municipiile Satu Mare şi Carei, alături de comunele Foieni, Micula, Pomi, Sanislău, Tiream, Valea Vinului şi Vetiş au o incidenţă de peste 3 la mia de locuitori, astfel încât măsurile pentru prevenirea şi combaterea infecţiilor generate de COVID-19 au fost prelungite cu încă 14 zile, pentru perioada 23 martie – 5 aprilie.
Principalele măsuri care se aplică în această situaţie privesc domeniul HORECA, respectiv se interzic activităţile de preparare şi servire a alimentelor şi băuturilor în interiorul clădirilor sau pe terase închise.
De asemenea, nu este permisă activitatea cinematografelor, a spectacolelor, concertelor şi altor evenimente culturale nici în interiorul clădirilor, nici în aer liber şi nici activitatea cu publicul a operatorilor de jocuri de noroc licenţiaţi, cu excepţia agenţiilor cu bilete jucate în sistem automatizat şi loz. AGERPRES / (AS – autor: Sebastian Olaru, editor: Marius Frăţilă)