Senatorii au adoptat, luni, un proiect iniţiat de Guvern care vizează combaterea unor forme şi expresii ale rasismului şi xenofobiei prin intermediul dreptului penal.
Proiectul a fost adoptat cu un amendament care prevede că ‘incitarea publicului, prin orice mijloace, la violenţă, ură sau discriminare împotriva unei persoane pe motiv că face parte dintr-o anumită categorie de persoane definită pe criterii de rasă, naţionalitate, naţionalitate, etnie, limbă, religie, gen, orientare sexuală, opinie ori apartenenţă politică, avere, origine socială, vârstă, dizabilitate, boală cronică necontagioasă sau infecţie HIV/SIDA ori pentru alte criterii de acelaşi fel, considerate de făptuitor drept cauze ale inferiorităţii unei persoane în raport cu celelalte se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă’.
Amendamentul, propus de Ministerul Justiţiei şi însuşit de senatorul USR PLUS Simona Spătaru, modifică art. 369 din Legea 286/2009 privind Codul penal din proiectul iniţiat de Guvern şi urmăreşte transpunerea articolului 1 alineatul (1) litera a) din Decizia-cadru 2008/913/JAI a Consiliului din 28 noiembrie 2008 privind combaterea unor forme şi expresii ale rasismului şi xenofobiei prin intermediul dreptului penal.
Conform expunerii de motive, acest demers are în vedere ‘procedura declanşată de Comisia Europeană, precum şi deficienţele semnalate de aceasta, ce impun luarea măsurilor necesare pentru punerea legislaţiei naţionale în acord cu prevederile menţionate, astfel încât să se asigure transpunerea corectă a prevederilor acesteia’.
Senatul este prima Cameră sesizată cu acest proiect legislativ. AGERPRES /(AS-autor: Sorinel Peneş, editor: Antonia Niţă)