Peste jumătate dintre angajaţii Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Slatina s-au vaccinat anti-COVID-19 până în prezent, potrivit medicului epidemiolog al unităţii medicale, Cătălin Pătru, care a precizat că procesul de vaccinare a personalului continuă, dar inocularea serului are loc în centrele comunitare.
Medicul Cătălin Pătru a precizat că până în prezent s-au vaccinat circa 970 dintre cei aproximativ 1.660 de angajaţi ai spitalului, în prima etapă a campaniei, din 4 ianuarie şi până pe 21 februarie fiind vaccinaţi 850 de salariaţi ai spitalului iar ulterior, conform programărilor, în centrele comunitare s-au mai vaccinat 120 de angajaţi.
Alte 15 persoane care lucrează la SJU Slatina sunt programate să se vaccineze în perioada următoare, a adăugat Cătălin Pătru.
Potrivit purtătorului de cuvânt al direcţiei de sănătate Publică (DSP) Olt, Gabriela Gogiu, în judeţ, până marţi, s-au vaccinat 40.529 de persoane, dintre acestea 12.351 de persoane primind şi a doua doză de ser anti-COVID.
Au fost vaccinate cu produsul biologic Pfizer BioNTech un număr de 32.848 persoane, cu serul Moderna 3.328 de persoane, iar cu produsul biologic AstraZeneca – 4.353 de persoane.
La SJU Slatina, de la începutul pandemiei, au fost înregistrate mai multe focare de COVID-19 în rândul angajaţilor şi pacienţilor de la diferite secţii, iar anul trecut, două angajate, asistente, infectate cu SARS-CoV-2 au decedat.