Muzica folk a evoluat într-un ritm şi într-un flux firesc, s-a dezvoltat pe măsura vremii şi a vremurilor, s-a schimbat în formă, nu în conţinut, afirmă actorul şi folkistul Mircea Bodolan.
‘Eu nu cred în schimbări. Muzica folk a evoluat într-un ritm şi într-un flux firesc. S-a dezvoltat pe măsura vremii şi a vremurilor, autorii de muzică folk, autorii de folk, că nu e numai muzică aici, folkiştii au evoluat în vremea asta şi se poate spune că s-a schimbat în formă, nu în conţinut. Muzica folk a rămas aceeaşi trăire încărcată de aceeaşi calitate, de substanţe şi cu aceeaşi forţă de penetrare în conştiinţa publicului, în măsura în care publicul a avut şi capacitatea de receptare pe măsură. Şi aici avem de discutat, pentru că, după părerea mea, capacitatea de recepţie a publicului din ziua de astăzi este mult sub nivelul la care ar putea să o reducă orice pandemie. Asta este din păcate’, a declarat, pentru AGERPRES, Mircea Bodolan.
Săptămâna viitoare va cânta în prima seară a Festivalului de folk ‘Om Bun’, ediţia aniversară cu numărul 30.
‘Pentru mine, ‘Om Bun’ înseamnă o amintire plăcută despre Vali Sterian, Mircea Vintilă, Victor Socaciu şi Andrei Partoş, care au iniţiat acest festival, ca o continuare a singurului festival de muzică folk de luat în seamă din ţara românească – ‘Primăvara baladelor’. Este un festival la care am participat când am fost invitat, la care am luat Premiu pentru întreaga activitate, la un moment dat, şi, având în vedere că am şi Marele premiu de la ‘Primăvara baladelor’ prin anii şaptezeci şi ceva, înseamnă ceva, un reper foarte important, dacă nu cel mai important. Eu am participat doar la o singură ediţie (de festival-concurs – n.r.), la a şasea dacă îmi aduc bine aminte, atunci când am luat marele premiu. Nu ştiu să mai fi participat ulterior, s-ar putea, dar eu îmi amintesc doar de ediţia asta la care am participat concurent fiind. Am luat marele premiu cu piesa ‘Rănitul dintre linii’, ex aequo cu Adriana Ausch’, a precizat artistul.
Nu este prea încântat de modul în care vor fi sărbătoriţi cei 30 de ani de ‘Om Bun’ pentru că, după cum subliniază el, ‘muzica folk nu poate trăi fără relaţia cu publicul la doi metri’.
‘Atipică e o formă mai mult decât drăguţă, domestică, un apelativ blând. Nu, gala de anul ăsta nici nu ştiu de unde s-o apuc. Cum poţi să numeşti gală o astfel de manifestare? Cum se poate numi o gală când sărbătoreşti 30 de ani, a 30-a ediţie a Festivalului ‘Om Bun’ când este online? Unde este publicul? Muzica folk nu poate trăi fără relaţia cu publicul la doi metri, la cinci metri, chit că după primii trei metri de public în spate mai sunt 1.500 de metri de rânduri cu câte 100 de oameni pe fiecare rând. Nu poţi să spui că e gală, confundăm lucrurile. Muzica folk nu are nicio legătură cu divertismentul. Nu umpli un perete cu monitoare de calculator cu chipurile unor spectatori dresaţi să aplaude. Nu contest talentele celor care participă acolo, nici vorbă. (…) Cum pot să mă bucur eu… Aud, aflu de un mare spectacol de teatru care a întrunit 6.000 – 7.000 de spectatori online. Ăla nu este un spectacol de teatru, nici vorbă. Cum să spui că ai avut un spectacol de teatru online, nu există aşa ceva. Poate fi un reportaj pe care îl face un reporter dibaci, de la un spectacol care se joacă nu ştiu unde. Pot fi săli de teatru cu 3.500 de spectatori, da, sunt convins că se poate. Eu am fost la Sala Palatului să văd un spectacol de teatru cu încă 3.000 de spectatori, la Teatrul Naţional erau peste 1.000 de oameni în sală la ‘Livada cu vişini’, dar era spectacol de teatru. Relaţia dintre actorul de scenă şi spectatorul de sală nu poate fi suplinită de nimic, de niciun mijloc tehnic. Spectacolul de teatru rămâne spectacol de teatru în sala de teatru, în amfiteatrul de teatru, restul sunt forme noi de manifestare culturală foarte bine venite, dar nu le înlocuim pe unele cu altele’, afirmă cu amărăciune actorul.
Ce i-a lipsit cel mai mult în ultima vreme? ‘Normalitatea’, precizează artistul.
‘A fi obligat e una, a fi constrâns e alta, în accepţiunea mea. Mă obligă circumstanţele e una, mă obligă regulamentele este alta. Bunul meu simţ îmi creează nişte constrângeri – sunt constrâns să stau în casă, să nu intru în contact cu oamenii, de împrejurări. Îmi asum chestia asta. De ce? Pentru că mă iubesc foarte mult şi doresc să lungesc şederea mea în lumea asta cât mai mult posibil, în credinţa că am ceva de făcut, ceva de împărtăşit, un rost. În momentul în care mi se impune să stau în casă fără nicio explicaţie, atunci devine urât. Constrângerea aia care vine pe cale naturală, firească, că asta e să trăiesc, sunt în mijlocul unei epidemii şi nu-i de glumă, cu care eu, personal, nu ştiu să mă lupt şi nici măcar ăia pentru care am făcut sacrificii eu, părinţii mei şi toţi cei pe care îi cunosc, să muncească în scopul de a ne pune pe noi la adăpost de astfel de situaţii nu au vreun răspuns pentru noi’, declară el.
Mircea Bodolan subliniază însă că nu a simţit ‘claustrarea’ pentru că a ieşit din casă şi şi-a luat toate măsurile de precauţie, iar în această perioadă a compus, a orchestrat, a lucrat.
‘Nu mi-a interzis nimeni să ies din casă. Am ieşit din casă şi mi-am luat eu, fără să îmi impună nimeni, măsurile de precauţie. (…) Nu am simţit atât de vehement frustrarea asta, nu mai sunt la vârsta la care să mă duc să dansez prin cluburi, nu mă mai tentează lucrurile astea. Bineînţeles că am nostalgia cafelelor băute în locuri frumoase din Centrul Vechi, şi nu numai din Centrul Vechi, fiindcă sunt o grămadă de locuri frumoase în Bucureşti, întâlnirea cu prietenii la o cafea, la o bere. (…) Am stat în casă şi am lucrat, am compus, am orchestrat, mi-am pus aparatura la punct cât să mă folosesc foarte curând de un studio propriu, studio audio-video’, povesteşte artistul.
Nu ar schimba nimic în viaţa lui de artist, dacă ar da timpul înapoi, chiar dacă ar fi să greşească mult mai grav decât până acum.
‘Nu aş face altceva şi, dacă aş avea şansa asta, s-ar putea să greşesc mult mai grav decât am greşit până acum în viaţa asta, adică să fiu mai vehement în a nu-mi vedea interesul imediat şi a fi mult mai habotnic în meserie’, precizează Mircea Bodolan.
După 30 de ani de ‘Om Bun’, artistul le transmite iubitorilor de folk să nu uite că ‘în jurul acestui festival există încă, chiar dacă au plecat dintre noi, oameni îngrozitor de valoroşi care prin munca lor au ţinut poezia românească pe linia de plutire’.
‘Festivalul ‘Om Bun’ se străduieşte să rămână un simbol al muzicii folk. Dar mi-aş dori ca din cei care iubesc muzica folk şi care ştiu ce înseamnă muzica folk, ce înseamnă fenomenul folk în general, să nu uite că în jurul acestui festival există încă între noi, chiar dacă au plecat dintre noi, un Dan Andrei Aldea, un Vali Sterian, un Horia Stoican, oameni îngrozitor de valoroşi care prin munca lor de peste 40 de ani au ţinut poezia românească pe linia de plutire şi că nu poate exista Festivalul ‘Om Bun’ fără să omagieze aceste valori, fără să îi îmbrăţişeze în acelaşi mănunchi. Aşa cred eu. Şi le doresc celor care iubesc Festivalul ‘Om Bun’ să nu se poate gândi niciodată doar la Festivalul ‘Om Bun’ fără numele astea, fără amintirea acestor personalităţi’, spune Mircea Bodolan.
