AcasăStiri generaleUDMR: Sprijinul de 1.500 lei pentru părinţii cu copii mici trebuie implementat...

UDMR: Sprijinul de 1.500 lei pentru părinţii cu copii mici trebuie implementat cât mai curând

UDMR a depus, joi, o iniţiativă legislativă ce prevede mai multe amendamente la legea care reglementează acordarea unui sprijin în valoare de 1.500 lei pentru părinţii cu copii mici, astfel ca beneficiile stabilite să intre din nou în vigoare cât mai curând posibil.

Iniţiatorul proiectului, Szabo Odon, viceliderul grupului UDMR din Camera Deputaţilor, a precizat că această lege a fost adoptată încă de anul trecut, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2021, însă ‘Ministerul de Finanţe probabil nu a ţinut cont, în bugetul de stat pe 2021, de impactul bugetar şi nu a elaborat nici normele de aplicare a legii UDMR, astfel încât legea să intre în vigoare în viitorul apropiat’.

Deputatul UDMR a explicat că amendamentul depus joi în Parlament de către parlamentarii Uniunii extinde sfera antreprenorială, astfel încât toate întreprinderile ar putea aloca acest sprijin de 1.500 de lei din baza de impozitare pentru serviciile de educaţie timpurie pentru copiii angajaţilor.

‘Amendamentele clarifică noţiunea de educaţie timpurie, dar şi care sunt instituţiile ce pot beneficia de prevederile legii. Totodată, noul act normativ prevede că în cazul în care părinţii au optat pentru tichetele de creşă eliberate de autorităţile locale, nu pot beneficia şi de sprijinul de 1.500 de lei din partea statului, eliminându-se astfel o posibilă dublă finanţare pentru acelaşi serviciu’, a precizat Szabo Odon, potrivit unui comunicat al UDMR.

El consideră că obiecţiile formulate de Ministerul Finanţelor nu au o bază solidă, atunci când se vorbeşte despre un impact bugetar de 4,5 miliarde de lei din bugetul de stat pentru acordarea acestui sprijin.

‘În momentul de faţă, în România sunt 530 de mii de copii înscrişi la grădiniţe, din care 280 de mii frecventează grădiniţe cu program normal, deci părinţii acestor copii nu pot beneficia de un asemenea sprijin, deoarece nu au cheltuieli deductibile. Astfel, principalii beneficiari sunt părinţii acelor aproape 250.000 de copii care frecventează grădiniţe cu program prelungit, şi care au costuri în plus, pentru masa copiilor, de aproximativ 300 de lei pe lună, pe o perioadă de 9-10 luni din an. Dacă se adaugă la această cifră grădiniţele private, unde se află aproape 30 de mii de copii, şi creşele, unde merg aproape 20 de mii de copii, în total 650-700 de milioane de lei ar însemna impactul maxim pentru bugetul de stat. Din păcate, nu toţi părinţii pot beneficia de această prevedere, deoarece nu lucrează sau lucrează în zone unde angajatorul nu poate să ofere acest sprijin, deci costul real este mult mai mic. Din cele expuse rezultă că această lege este departe de a crea o povară bugetară de 4,5 miliarde, aşa cum susţine Ministerul Finanţelor.’, a argumentat deputatul UDMR.

Parlamentul a adoptat, în luna octombrie a anului trecut, legea iniţiată de UDMR care introduce două modificări importante: creditul fiscal de 1.500 de lei pentru întreprinderi şi o reducere a bazei de impozitare pentru companii dacă acestea investesc în învăţământul dual liceal sau universitar. Aceasta din urmă înseamnă că firmele pot deduce din baza lor de impozitare şi costurile formării practice în cadrul companiilor, pe lângă educaţia teoretică, iar acest lucru îl pot face nu doar la nivelul învăţământului secundar, dar şi în cazul învăţământului universitar.

‘Mai multe persoane ne-au semnalat faptul că, deşi legea a avut lacune juridice, au existat beneficiari ai acestei prevederi, încă din prima lună a anului. Din păcate, Ministerul Finanţelor nu s-a străduit să soluţioneze problemele apărute, ci a ales varianta cea mai uşoară, să suspende aplicarea legii. Prin amendamentul depus de UDMR, dorim să accelerăm punerea în practică a acestei legi. Iniţiativa UDMR practic clarifică obiecţiile formulate de către Ministerul Finanţelor, dar trebuie să precizăm că rezolvarea obiecţiilor ar fi fost sarcina ministerului de resort’, a mai precizat Szabo Odon.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks