Traficul rutier pe DN7, între localităţile Călimăneşti şi Câineni, va fi afectat de instituirea unor restricţii de circulaţie în perioada 29 martie – 30 iunie, pentru efectuarea unor lucrări de curăţare a versanţilor, potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vâlcea, remis vineri AGERPRES.
Potrivit sursei citate, lucrările se vor executa între orele 07,00 şi 14,00, cu închiderea totală a circulaţiei rutiere, în reprize de 20 minute, prin semnalele piloţilor de circulaţie asiguraţi de constructor şi ulterior prin circulaţie alternantă dirijată
Lungimea sectorului de drum afectat de lucrări va fi de maximum 300 de metri.
Pe timpul nopţii, în zilele de sărbători legale şi în perioada premergătoare şi anterioară sărbătorilor legale, în zilele declarate libere şi la sfârşitul de săptămână, adică de vineri de la ora 12,00 şi până luni la ora 12,00, nu vor fi instituite restricţii de circulaţie.