Sute de persoane participă, duminică seara, în municipiul Constanţa, la un protest organizat împotriva noilor măsuri de prevenire a răspândirii COVID-19.
Protestatarii au scandat, pe platoul Instituţiei Prefectului, lozinci printre care ‘Masca jos’, ‘Jos Guvernul’, ‘Libertate te iubim, ori învingem, ori murim’, ‘Jos criminalii’, ei continuând să mărşăluiască pe străzile oraşului, transmiţând acelaşi gen de mesaje, dar şi cântând imnul naţional ‘Deşteaptă-te române’.
Manifestarea de protest a fost iniţiată pe o pagină de socializare.
Mulţi dintre protestatari, majoritatea tineri, nu poartă măşti de protecţie.
Acţiunea de protest are loc sub supravegherea poliţiştilor şi jandarmilor.
La această oră, protestatarii s-au oprit în faţa Casei de Cultură, scandând în continuare lozinci faţă de măsurile impuse de autorităţi împotriva coronavirusului.
Conform Instituţiei Prefectului, incidenţa cumulată a cazurilor de COVID-19 înregistrată duminică, pe baza situaţiei din ultimele 14 zile, este în judeţul Constanţa de 4,14 la mia de locuitori, iar în municipiul Constanţa, de 6,29 la mie. AGERPRES / (AS – autor: Nona Jalbă; editor: Marius Frăţilă)