Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a susţinut, luni, că premierul Florin Cîţu vine ‘cu mâna întinsă să cerşească ajutor’ din partea social-democraţilor abia după un an de la izbucnirea pandemiei de COVID-19, ‘când îi este frică de furia oamenilor’, adăugând că aceasta nu este o propunere serioasă.
‘Am văzut mai devreme că acum, în al doisprezecelea ceas, domnul prim-ministru Cîţu vine cu mâna întinsă la noi să cerşească ajutor. Abia acum, după un an. Abia acum recunoaşte oficial că nu a fost în stare să facă nimic, acum, când le este frică de furia oamenilor, s-au gândit să ceară ajutor. Aceasta, din punctul nostru de vedere, nu este o propunere serioasă. Este doar dorinţa lor de a nu a-şi asuma responsabilitatea. De un an de zile le-am propus în mod repetat să ne întâlnim şi să discutăm despre pandemie, despre buget, despre PNRR, să găsim cele mai bune soluţii. (…) Au refuzat de fiecare dată să aibă aceste discuţii cu PSD. Acum, când românii s-au săturat de prostia şi minciuna lor şi au ieşit în stradă, domnul Cîţu, domnul Iohannis şi domnul Barna au găsit de cuviinţă să cheme PSD la masa discuţiilor. Guvernul trebuie să stea în casă, Cîţu şi Iohannis trebuie să stea în casă, românii trebuie să stea afară, românii trebuie să meargă la serviciu, să îşi ducă copiii la scoală, să îşi vadă de viaţa lor şi, mai ales, afacerile lor trebuie să funcţioneze’, a declarat Ciolacu, într-o conferinţă de presă, la sediul central al PSD.
În opinia sa, restricţiile decise de Guvern ‘au adus mai mult haos decât responsabilitate din partea cetăţenilor’.
‘Aţi văzut cu toţii ce s-a întâmplat ieri, după ora 18,00, în benzinării. Nu se poate continua aşa. Au distrus parteneriatul dintre Guvern şi cetăţeni şi nimeni nu mai are încredere în actualul Guvern. Este dreptul democratic al românilor să iasă în stradă. Ne-am câştigat acest drept în anul 1989 şi nimeni nu are dreptul să ne facă terorişti când ieşim în stradă şi ne cerem drepturile. Domnul Cîţu ar fi cazul să lase politica de-o parte şi să înceapă, în sfârşit, să guverneze şi să vadă problemele actuale ale românilor’, a afirmat liderul PSD.
Premierul Florin Cîţu a declarat luni că, în opinia sa, PSD vine cu mesaje ‘puţin confuze’, dar este pregătit să asculte şi opinia specialiştilor din acest partid privind pandemia de COVID-19.
‘Am văzut în spaţiul public şi în special la cei de la PSD, la Opoziţia politică, mesaje puţin confuze. Pe de-o parte, acum câteva luni de zile ne spuneau că suntem prea relaxaţi şi că România este singura ţară din UE relaxată, acum vin şi ne spun că impunem restricţii. Eu sunt pregătit să ascult şi opinia specialiştilor din PSD. Specialiştii nu au culoare politică. Lupta pentru sănătatea românilor nu are culoare politică. Decât să dăm mesaje confuze şi politice în această perioadă, este momentul să stăm toţi la masă, specialiştii, şi să vedem care sunt cele mai bune măsuri pentru români, pentru sănătatea românilor’, a arătat el.