Un fost poliţist rutier, care ar fi luat mită, în repetate rânduri, de la şoferi, pentru a nu dispune sancţionarea acestora pentru diferite încălcări ale legii, este cercetat sub control judiciar, într-un dosar întocmit de poliţiştii anticorupţie.
‘Ca urmare a sesizării din oficiu a poliţiştilor anticorupţie ai Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie Braşov, un agent de poliţie rutieră la data comiterii faptelor, este cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită. La data de 25 martie, procurorul desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov a dispus reţinerea acestuia pentru 24 de ore, după ce, în urma probatoriului administrat în cauză, a rezultat faptul că poliţistul primise mită, de mai multe ori, de la conducători auto, constând în sume de bani, pentru a nu dispune măsuri de sancţionare contravenţională privind încălcarea legislaţiei circulaţiei pe drumurile publice’, se arată într-un comunicat remis AGERPRES de DGA.
Poliţistul a recunoscut, în timpul cercetărilor, comiterea faptelor şi a solicitat trecerea în rezervă cu drept la pensie.
Ulterior, procurorul de caz a dispus măsura preventivă a controlului judiciar, cercetările fiind efectuate în continuare pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale, a menţionat sursa citată.