AcasăStiri generaleAlba: Rimetea, o comună cu zeci de pensiuni - cea mai mare...

Alba: Rimetea, o comună cu zeci de pensiuni – cea mai mare incidenţă de cazuri de COVID-19 din ţară

Cea mai mare rată de infectare cu COVID-19 din ţară la nivel de unitate administrativ-teritorială, respectiv 21 de cazuri la mia de locuitori, se înregistrează într-o comună din Alba, Rimetea, unde funcţionează zeci de pensiuni turistice.

De altfel, cu excepţia focarului depistat în cadrul unei case de tip familial, unde au fost confirmate 7 cazuri, se presupune că virusul ar fi fost contactat de localnici din rândul turiştilor.

În Rimetea, o comună cu două sate, a fost depistat în ultimele 14 zile un număr relativ mic de cazuri de infectare cu virusul SARS-CoV-2, respectiv 21, însă raportat la populaţia de 1.000 de locuitori, incidenţa este foarte mare, adică 21 de cazuri la 1.000 de locuitori. Un număr de 7 cazuri provin dintr-un focar apărut într-o casă de tip familial destinată copiilor, 9 sunt în satul Colţeşti, iar alte 5 în Rimetea.

‘Eu cred că din exterior au venit multe probleme’, a declarat, luni, pentru AGERPRES, primarul Deak Szekely Szilard Levente.

O comună cu populaţie preponderent de etnie maghiară, Rimetea, care are în jur de 40 de pensiuni, este vizitată anual de zeci de mii de turişti, mulţi dintre ei fiind atraşi de condiţiile prielnice de aici de a zbura cu parapanta.

‘Au fost 7 cazuri la o casă de ocrotire a copiilor, unde a fost un focar, dar eu cred că acolo situaţia s-a rezolvat. (…) Probabil puteau aduce (virusul – n.r.) chiar şi turiştii din alte zone. Eu cred că din exterior au venit multe probleme’, a spus edilul.

Acesta a precizat că, în condiţiile în care comuna a intrat în carantină de vineri, Poliţia a întors din drum sâmbătă un număr de 1.500 de maşini cu turişti care doreau să vină în Rimetea, mai ales că duminică erau şi Floriile catolice.

Primarul a spus că turiştii ‘nu au avut încotro’ şi au înţeles că trebuie să-şi schimbe planurile, dar au fost şi câţiva care, sub pretextul că tranzitează comuna, s-au ‘aventurat pe dealuri’, iar Poliţia a trebuit să meargă după ei.

‘Până în 9 aprilie (când expiră cele două săptămâni de carantină – n.r.), turiştii trebuie să evite obiectivul turistic Rimetea. După aceea, îi aşteptăm cu drag. Foarte mulţi din Rimetea trăiesc doar din turism şi vor fi loviţi straşnic dacă ţine carantina mai mult. De aceea, trebuie să încercăm în următoarele săptămâni să reuşim să reducem, cumva, această răspândire’, a spus primarul comunei.

Potrivit unui comunicat publicat pe pagina de Facebook a Primăriei, administraţia locală subliniază că, pentru revenirea cât mai rapid la normalitate, la redeschiderea pensiunilor, este nevoie acum de respectarea strictă a regulilor de carantinare.

‘De aceea, rugăm turiştii noştri fideli să revină la poalele Pietrei Secuiului (Colţii Trascăului) după ridicarea restricţiilor impuse de autorităţile abilitate’, se arată în mesajul Primăriei comunei Rimetea.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks