AcasăStiri generaleBistriţa-Năsăud: Şapte persoane cercetate penal pentru indemnizaţii de sprijin în pandemie obţinute...

Bistriţa-Năsăud: Şapte persoane cercetate penal pentru indemnizaţii de sprijin în pandemie obţinute ilegal

Şapte persoane din judeţul Bistriţa-Năsăud sunt cercetate penal pentru că ar fi obţinut în mod ilegal indemnizaţii de sprijin în pandemie, potrivit buletinului de presă remis miercuri de Inspectoratul de Poliţie Judeţean.

Este vorba despre o femeie de 37 de ani din oraşul Năsăud şi de şase bărbaţi cu vârste cuprinse între 26 şi 39 de ani din municipiul Bistriţa, care au solicitat acordarea indemnizaţiei de sprijin, ca urmare a întreruperii activităţii, determinată de starea de urgenţă şi de starea de alertă instituite pe teritoriul României.

‘Cele 7 persoane ar fi declarat în mod fals că au obţinut anterior stării de urgenţă şi alertă venituri exclusiv din drepturi de autor şi drepturi conexe, declaraţii care ar conţine date necorespunzătoare cu adevărul, existând indicii cu privire la faptul că ar fi obţinut şi alte categorii de venituri. Aceste persoane ar fi beneficiat până în prezent de indemnizaţii de sprijin, cu o valoare cuprinsă între 2.000 şi 4.000 de lei lunar’, se menţionează în comunicat.

Poliţiştii au demarat cercetări cu privire la săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune şi fals în declaraţii.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks