O gravidă în vârstă de 34 de ani infectată cu virusul SARS-CoV-2 şi aflată în stare foarte gravă a decedat, marţi, la Maternitatea COVID ‘Bega’ din Timişoara, femeia fiind internată direct în secţia ATI.
‘Gravida de 34 de ani avea sarcina de 18 săptămâni în evoluţie. A fost internată la noi direct în secţia de ATI, pe 21 martie. Era deja simptomatică, cu deficienţă respiratorie gravă, dispnee, cu 70% din capacitatea pulmonară afectată confirmată de tomograf, oxigeno-dependentă. A fost monitorizată şi tratată permanent de către medicii ATI şi obstetricieni. Din păcate nu a avut o evoluţie favorabilă, cu toată terapia aplicată, iar marţi fost intubată, dar fără îmbunătăţirea evoluţiei şi a survenit stopul cardio-respirator iresuscitabil’, a declarat miercuri, pentru AGERPRES, şeful Clinicii Bega, dr. Marius Craina.
Femeia era din Timişoara şi nu ştia de unde s-a infectat.
În prezent, pe secţia ATI a Maternităţii Bega mai sunt internate două gravide şi o lăuză, dar sunt şi paciente pe secţie, a mai precizat Craina.