Vaccinurile produse de companiile chineze Sinopharm şi Sinovac au demonstrat că sunt sigure şi eficiente împotriva maladiei COVID-19, însă date suplimentare sunt necesare în această privinţă, au anunţat miercuri mai mulţi experţi de la Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), relatează AFP.
Această apreciere a fost făcută de Grupul Strategic Consultativ de Experţi (SAGE) în privinţa vaccinării din cadrul OMS, care s-au reunit între 22 şi 25 martie. Aceşti experţi au în principal misiunea de a formula recomandări în materie de vaccinuri.
Într-un document care rezumă principalele puncte analizate în timpul reuniunii, experţii OMS au precizat că cele două vaccinuri chinezeşti – ai căror producători au depus cereri de omologare la OMS – ‘şi-au arătat siguranţa şi buna lor eficacitate împotriva COVID-19 pentru situaţiile în care bolnavul prezintă simptome’.
‘Însă lipsesc datele (…) referitoare la persoanele vârstnice şi persoanele suferind de alte maladii’, au nuanţat aceiaşi experţi de la OMS.
Odată ce aceste date vor fi furnizate, studii despre eficacitatea şi siguranţa acestor două vaccinuri ‘vor fi necesare pentru a evalua efectele lor asupra acelor subcategorii de populaţie’, au adăugat ei.
Deciziile OMS în privinţa cererilor de omologare depuse de Sinopharm şi Sinovac sunt aşteptate cel mai devreme în prima parte a lunii aprilie.
Omologarea de către OMS cu titlu de procedură pentru situaţii de urgenţe (EUL) permite ţărilor să accelereze propriile proceduri de aprobare regulamentară pentru a importa şi a administra vaccinul. Aceeaşi omologare permite totodată UNICEF să cumpere vaccinul pentru a îl distribui în ţările care au nevoie de aceste seruri.
Preşedintele grupului SAGE, Alejandro Cravioto, a anunţat că experţii săi aşteaptă decizia OMS în privinţa omologării înainte de a-şi publica recomandările asupra utilizării celor două vaccinuri chinezeşti.
Pe 31 decembrie 2020, OMS a acordat prima omologare de urgenţă pentru vaccinul anti-COVID-19 dezvoltat de alianţa Pfizer-BioNTech. OMS a procedat la fel şi pe 15 februarie, pentru vaccinurile dezvoltate de AstraZeneca (cel fabricat în Coreea de Sud şi cel fabricat în India de Serum Institute of India), iar pe 12 martie a omologat vaccinul companiei Johnson & Johnson, care se administrează într-o singură doză.